Eugen Lovinescu - Epica modernista - Tudor Arghezi
de Tudor Arghezi
Ca si in poezie, Tudor Arghezi a rupt tiparele prozei clasice, a zdrobit topica si sintaxa si a creat o noua forma de expresie, de baza de vizualitate, de imagism si de materializare a ideii, cu o profunda influenta asupra publicisticii noi. Daca nu e creatorul, Tudor Arghezi reprezinta exponentul cel mai puternic al pamfletului, in care a impins violenta si igneniozitatea verbala dincolo de tot ce a putut nascoci o ziaristica esential pamfletara.Pana la dansul, literatura reprezenta, prin eliminare, un proces de curatire si a scrie furmos, insemna o cat mai mare indepartare de tiparele primitive ale limbii. Originalitatea publicisticii lui consta insa in a se fi intors, sincer si voluntar, spre aceste tipare, dand stilului o plasticitate si mai puternica, desi limba noastra literara e si altfel destul de plastica si contactul literaturii cu placenta limbii destul de solid.
Observatiile acestea se raporta si la o vasta activitate neadunata, in care portretul mai mult plastic decat moral domina, si la cele trei volume, Icoane de lemn (1930), la Poarta neagra (1930) si mai putin la Tara de Kuty (1933), cu cele mai puternice pagini pamfletare din literatura noastra, scoase dintr-un material adesea vulgar si chiar stercorar - prin mestesugul de a distila in retorte "puroaiele" si "buboaiele" - ridicat totusi la arta, la mare arta, si prin talent, si prin infuziunea unui larg suflu de poezie si de umanitate. Imbinarea acestor doua elemente contradictorii este caracterul cel autentic si al originalitatii argheziene, iar in Cartea cu jucarii energia nuda si pamfletara a scriitorului se mladie chiar in cea mai minunata horbota de gingasii, de miniaturi poetice si gratioase, de inventie in amanunt si de lirism parintesc, din cate se cunosc la noi...
Alaturi de viziunea plastica si deformatia pamfletara atat de realizate in portretele primelor trei volume, in proza scriitorului (mai ales in Traa de Kuty) subsista si un fel de umor rece, glacial chiar, mecanic, de natura americana, scos din exageratie, deformatie si fantezie suparator de neverosimila, in care sfortarea uriasa de imagine, combinatiile extravagante de situatii nu reuseste sa produca decat un efect disproportionat cu truda: suvoaiele Niagarei invartind zimtii unei moristi de lemn. Cu o astfel de calitate lirica, evoluand intr extaz si pamflet, scriitorul nu era indicat pentru creatia epica. Tocmai vigoarea insusirilor lui exclusiv lirice ii refuza putinta de a scrie romae, viziunea realitatii in umilele ei componente fiindu-i structural straina. Daca neadaptarea scriitorului la natura geniului era usor de prevazut din jocul normal al fortelor sufletesti, nu se putea insa banui marimea unei catastrofe, ce avea sa confirme imbucurator eminenta calitarii lirice. Din romanul Ochii Maicii Domnului (1935) nu sunt de retinut decat paginile de la inceput, cu aceleasi suave notatii in jurul copilului, cunoscute si din Cartea cu jucarii si in alte cateva izolate, de cel mai bun stil arghezian. Fabula lui este insa un amestec neinchipuit de realitate deformata, nu din intentie pamfletara, ci din simpla incapacitate de a o vedea, cu situatii melodramatice, cu neverosimilitati, cu lipsa totala de analiza psihologica si neputinta integrala a individualizarii unor sentimente generale (de pilda, dragostea lui Vintila pentru mama sa Sabrina), cand nu e vorba de a le exprima licir, ci epic, prin acte si in dimensiunile cerute de viata, cu intentii freudiene, inabil zvarlite - amestec de imposbilitati, de stangacii, nesalvate nici de arta maxima a expresiei, caci despersonalizandu-se si voind sa se adapteze geniului, scriitorul a uitat de a fi Arghezi, oricand interesant, pentru a se incerca intr-o simpla naratie. Parasindu-si originalitatea, a alunecat astfel la un cenusiv discursiv, nesustinut prin nici o eruptie stilistica.
In Cimitirul Buna-Vestire (1936) catastrofa este ocolita doar prin faptul renuntariisincere la epica, neretinand din ea decat proportiile volumului fara alta unitate de conceptie si expozitie. In partea intaia, talentul pamfletarului reapatre intr-o serie de portrete caricaturale, valabile prin sine si indiferent de raportul lor cu originalele, din nefericire prea cunoscute si, fireste, in nici o legatura cu restul cartii, in care, devenit paznic al Cimitirului Buna-Vestire, Unanian, eroul cartii, este invidiat de cohortele mortilor (nu lipsesc Alexandru cel Bun, Matei Basarab, Eminescu etc) inviati, nu se stie de ce. Instituindu-se un tribunal exceptional, rocesul se descompleteaza in clipa cand insusi procurorul e convins de adevarul intamplarii ciudate de Cristul de pe Crucea de juramant a Curtii. Satira macabra, cu sens obscur; raman doar pretioase pagini in felul vechilor "tablete", apa tare de ironie de umor fortat, in gen Swift.
- Tudor Arghezi, Icoane de lemn, 1930;
- Tudor Arghezi, Poarta neagra, 1930;
- Tudor Arghezi, Tablete din tara lui Kuty, 1933;
- Tudor Arghezi, Cartea cu jucarii, 1931;
- Tudor Arghezi, Ochii Maicii Domnului, 1935;
- Tudor Arghezi, Cimitirul Buna-Vestire, 1936.
Eugen Lovinescu - Poeti modernisti si traditionali - Tudor Arghezi
Eugen Lovinescu - Epica modernista - Tudor Arghezi
Aceasta pagina a fost accesata de 3060 ori.
