Eugen Lovinescu - Poeti modernisti si traditionali - Tudor Arghezi

Eugen Lovinescu - Poeti modernisti si traditionali - Tudor Arghezi

de Tudor Arghezi




Aparitia volumului de poezii Cuvinte potrivte al lui Tudor Arghezi (n. 1880) domina productia poetica a epocii intregi; pornita in plin samanatorism, Linia dreapta dateaza din 1904, ignorata mai mult decat contestata de critica oficiala, darz sustinuta de un numar restrans de admiratori, ei insisi poeti si, in genere, imitaotir, i-a trebuit poeziei argheziene douazeci si cinci de ani pentru a fi adunata intr-o carte pretuita de toti cunoscatorii, fara a fi intrat insa cum se cuvine in constiinta publica. Inca de la inceput trebuie indicat caracterul de complexitate a psihologiei argheziene: suflet faustian, in care nu salasluiesc numai "doua suflete", ci se ciocnesc principiile contractiroii ale omului modern (Ruga de vecernie)
Conflict de principii si atitudini contrarii, a carui rezultanta nu putea fi decat un individualism care, cu mici exceptii (Ruga de seara, Satan etc), se realizeaza estetic si nu discursiv si declamator in toata gama lui: de la incertitudinea si nelinistea asupra sensuluie tic, pana la elanul vietii libere si la razvratire impotriva intocmirii sociale (Nehotarari, Heruvic, Inchinaciune).
Individualism, in care intra constiinta superioritatii vietii spirituale, a suprematiei idealului si a unei demnitati profesionale, ca in Caligula sau resemnare si dispret, ca in Binecuvantare, sau ca in Psalm, unde se precizeaza definitiv atitudinea poetului fata de viata de razvratit pe care ar fi dus-o daca n-ar fi auzit cuvantul lui Dumnezeu:

                                              Zicand ca nu se poate.

In totul, o atitudine darza, emancipata de contingente, un gust al riscului, o afirmatie a suprematiei ideii, o constiinta de sine invaluita in demnitatea profesionala, ce anuleaza nedreptatea sociala prin dispret, -  individualism, energetism si optimism, iata atitudinea poetului fata de viata, - si, mai ales, un fel de trufie, in orice imprejurare, trufia printului, care, ros de paduchi sub platosa domneasca, te simte totusi:
                                             ... spada fermecata
                                             Prinsa de sold, c-ai tremurat si cresti.
                                                               (Printul)
trufie impinsa pana la nepasare fata chiar de Dumnezeu:
                                             Vreau sa pier in bezna si in putregai,
                                              Ne-cercat de slava, crancen si scarbit
                                              Si sa nu ses tie ca ma dezmierdai
                                              Si ca-n mine insuti tu vei fi trait.
                                                                (Psalm)

Din faptul educatiei monastice a poetului, din faptul ca a scris numerosi "psalmi" sau poezii cu cadru si psihologie bisericeasca, s-ar putea banui existenta in Tudor Arghezi a unui misticism in sensul lui Newman, adica al unei adeziuni sufletesti totlae si nu rationale si al unei credinte sensibile si nu logice. Prezenta unui astfel de misticism ar fi fost, dealtfel, neasteptata, intrucat ar fi iesit din limitele literaturii si sufletului romanesc. Nici poezia lui Tudor Arghezi nu constituie o poezie mistica, in sensul adeziunii sensibile, dar nici nu voieste sa fie privita ceea ce nu ea. In ea gasim numai setea de divin, nelinistea in privinta existentei lui si nevoia certitudinii materiale, mai ales aceasta:
                                                In rostul meu tu m-ai lasat uitarii
                                                Si ma muncesc din radacini si sanger.
                                                Trimite, Doamne, semnul departatii,
                                                 Din cand in cand, cate un pui de inger.
                                                 Sa bata alb din aripa la luna,
                                                 Sa-mi dea din nou povata ta cea buna.
                                                                  (Psalm)

Lipsa unei marturii sigure a existentei divinului, intr-o epoca in care ingerii nu mai circula printre oameni, duce la o patetica lupta dupa incertitudine. Dumnezeu ajunge un "vanat", la a carui pipaire poetul ar "urla" de bucurie. (Psalm)
O astfel de atitudine nu se poate numi misticism, ci este mai mult eefectul unei educatii religioase in conflict cur ealitatile vietii si cu datele stiintei.
Trecut rin estetica argheziana a materializarii, divinul ia reliefuri concrete si chiar familiar. Cate un seraf se naruie din cer pentru ca:
                                                 se ciocnise-n aer cu-o albina.
                                                                    (Evolutie)

In casa de tara, poetul face intr-un unger un pat din covoare si perne moi, pentru cazul cand:
                                                 ... Iisus voind sa mai scoboare,
                                                  Flamand si gol, va trece pe la voi ...
                                                                     (Inscriptie pe o casa de tara)

Divinul se mai transforma apoi in material anecdotic, din care poetul taie, dealtfel, cu o rara cunostinta si a limbii si a psihologiei bisericesti, scene admirabile. Nu e vorba numai de diaconul lakint, care in plin post a introdus in chilie o fata sub ochiul atent al lui Dumnezeu (Mahniri), ci si de heruvimul bolnav, pentru care oriunde isi pune capul "locu-i spinos si iarba face cuie", deoarece:
                                                       nestiuta-ncepe sa-ncolteasca
                                                       Pe trupu-i alb o buba pamanteasca.

si, mai ales, de acea admirabila Duhovniceasca, cu psihologia calugarului halucinat de viziunea Domnului.
N-am putut intra in studiul eroticii lui Tudor Arghezi inainte de a limpezi chestiunea preliminara a influentei lui Baudelaire.
Punctul cel mai evident al contractului acestor doi poeti este in amestecul macabrului cu senzualitatea. Obsesia mortii e o esentiala a poeziei baudelairiene, intrucat nu e vorba de moarte imateriala sau spiritualizata, ci e viziunea ei in descompunerea materiie, dupa cum nu e vorba de onoarea ei, ci de staruinta in putreziciune. Obsesia devine si mai caracteristica prin asocierea ei cu elemente pur erotice; amorul si moartea au mai fost asociate, dar moartea aceea prin senzatia de infinit si de neant a oricarui sentiment absolut; la Baudelaire ea vine pe calea descompunerii materiale si tot asa si la Tudor Arghezi in Agate negre, Litanii si Dedicatie. La fel, conceptia baudelairiana a puritatii femeii constand in simplul fapt de a "nu cunoaste otrava gandirii si-a vegherii" e admirabil fixata in Tu nu esti frumusetea:
                                                         Tu nu cunosti otrava gandirii si-a vegherii,
                                                         Fantasmele de fildes, regini ale tacerii,
                                                         Nu ti-au suflat miresme sub salciile serii.
                                                         ... Copil naiv de-aceea te ador si te mangai...

Aceeasi femeie, al carei farmec nu sta in "grai", ci numai in "murmurul trupului", nu sta in ceea ce stim din ea, ci in ceea ce nu stim, aceeasi femeie "cantec de vioara ce doarme nerostit", este tot atat de admirabil cantata in Stihuri.
Dupa cum atitudinea lui Eminescu fata de femeie se rezuma fie in sentimentalitate elegiaca, fie apoi in momente de reculegere sau de indignare, intr-o rece impasibilitate filozofica, cu consideratiuni schopenhaueriene asupra "amorului" si asupra vietii, tot asa si in poezia argheziana distingem si nota leegiaca, dar si nota de trufie fata de femeie. In nota elegiaca inflluenta lui Eminescu este mai fatisa si in tonalitate si in armonie; caldura lirismului direct le imprima acestor elegii o comunicativitate - rara in poezia argheziana, ca in Toamna sau in Oseminte pierdute:
                                                             Iubirea noastra a murit aici ...

Tot elegiac e in Despartire, cu acea admirabila imagine initiala:
                                                             Cand am plecat un ornic batea din ceata rar,
                                                             Atat de rar ca timpul trecu pe langa ora.
       
si cu un final in care cel putin "vremea ce-a crescut" e o mostenire eminesciana. Elegiac, cu toate ca nu in armonie eminesciana, e si Sfarsiutl toamnei; desi nu in tonul marilor elegii eminesciene, totusi in tonul minor emeinescian e scrisa si elegia Agate negre.
Daca in elegia erotica influenta lui Eminescu e incontestabila si putem zice covarsitoare, aceasta se datoreste poate si faptului ca Eminescu a sleit apropae genul; oricum, elegiile poetului se inscriu imediat in urma celor ale lui Eminescu, cu o lume de imagini dealtfel inedita, si cu o caldura ce le va inlesni drumul spre masele cititoare.
Nicaieri n-am putea gasi o caracterizare mai viguros exprimata a esteticii lui Tudor Arghezi decat in poezia sa Testament:
                                                            Facut din zdrente muguri si coroane.
                                                            Veninul strans l-am preschimbat in miere,
                                                            Lasand intreaga dulcea ui putere.
                                                            Am luat ocara, si torcand usure
                                                            Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.
                                                            .......................................................................
                                                             Din bube, mucegaiuri si noroi
                                                             Iscat-am frumuseti si preturi noi.        

                                                    
Capacitatea de a "transforma veninul in miere", pastrandu-i, totusi "dulcea lui putere", de a transforma "bubele, mucegaiurile si noroiul" in frumuseti inedite, constituie si nota diferentiala a poetului si principiul unei estetici creatoare de noi valori literare.
Tudor Arghezi a fost multa vreme recunoscut ca unul din ctitorii simbolismului, desi estetica lui e antisimbolista; pe cand estetica simbolista are o tendinta fireasca spre abstractie, pe care o impinge pana la spiritualizarea materiei, estetica argheziana procedeaza invers prin materializate.
Valoarea lui nu sta in determinante psihologice, ci in ineditul expresiei, inedit din o forta neegalata de a transforma la mari temperaturi "bubele, mucegaiurile, noroiul" in substanta poetica. Se poate deci afirma ca cu Tudor Arghezi incepe o noua estetica: estetica poeziei scoasa din detritusuri verbale.
Pentru a dovedi, vom pleca de la exemplele cele mai umile. S-a spus spus ca Tudor Arghezi aduce o limba noua, in realitate, limba lui este limba obisnuita, devenita insa o noua limba poetica prin putinta scriitorului de a da o functie poetica unor cuvinte considerate pana la dansul ca nepoetice. Meritul nu e de a o fi indraznit, ci de a o fi realizat, prin prezenta unei temperaturi suficiente pentru o conversiune de valori. Vom gasi, asadar, si uneori chiar in rima:
                                                             Si-n pridvor un ochi de apa
                                                             Cu o luntre cat chibritul...
                                                             Cu o luntre cat chibritul...
                                                                     (Cantec de adormit Mitura)

                                                              Copacul darnic cu gateala lui,
                                                              De sus isi pierde foi de-argintarie,
                                                              Cazand in drumul orisicui,
                                                              In suflet sau pe palarie.
                                                                               (Din drum)

Ar fi inutil sa maif acem citatii pentru a arata intrebuintarea unor cuvinte ca: izmerit, jiganiii, dumisale, bomboana, bucatarie, limbrici, ghies, sfert, tigare etc., nu in simple cronici rimate, ci incadrate intr-o poezie de altitudine. Ramane de aratat numai caracterul uniform materializat ai expresiei argheziene, care, in mijlocul unei literaturi invadate de imagine, creeaza o noua arta poetica de puternice reliefuri.
Femeia e, de pilda, in Psalmul de taina: "infipta-n trunchiul meu: sacure" sau e "pamant fagaduit de ceruri cu turme, umbra si bucate", sau "plasa calda de racoare". Pana si "gingasia" se precizeaza in "crampeie mici de gingasie"; luna isi aseaza "ciobul pe mosie"; timpul e subdicizat in ore "ca mireasma lor niste garoafe", poetul isi cauta sufletul "ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut".
In Din nou umbra nu cade din "carul de carbuni", ci din "tina din carul de carbuni", preciziune caracteristica, de asemeni, esteticii argheziene, tot asa dupa cum Dumnezeu a vazut pe fata ce iesea de la calugarul lakint "in zori la cinci si jumatate" sau dupa cum cadavrul batranei va fi imbracat cu rufe noi "la ceasul jumatate care bate dupa opt mistere" sau dupa cum orice voieste poetul ramane "indeplinit pe sfert".
In fiecare seara el isi indreapta catre iubita "albina" "sa ia miere un bob siun bob de ceara". In dezolarea de dupa razboi, stelele:
                                                                Au putrezit in bolta visarilor strabune
                                                                Si zarile, mancate de mucegaiuri, put.

Un suflet darz e "sabie cu varf in sus"; iar pentru a da o dovada sigura de capacitatea poetului de a arde in cuptoarele poeziei sale "bube, mucegaiuri si noroiul" pentru a crea o noua expresie, de o vigoare plastica unica, ar trebui citate in intregime Blstemele sale, fioroase, ca o viziune dantesca.


Desi poeziile lui Arghezi nu sunt publicate cu data lor cronologica, ne incercam, totusi, sa stabilim o schita a evolutiei estetice argheziene. Pornita sub influenta baudelairiaa, aceasa poezie ne-a dat Litanii, Agate negre, Dedicatii, suprimate din volum, precum si alte cateva ramase, in care gasim exotism, perversitate, sadism si o conceptie speciala a femeii; pornita totodata (sau poate imediat dupa aceea) si sub influenta lui Eminescu, aceasta poezie ne-a dat cele cateva admirabile elegii (Toamna, Agate negre, Despartirea, Oseminte pierdute) straine atmosferei argheziene. Si unele, si altele au ca o nota comuna calitatea lor muzicala; ele se desfasoara in ample valute si din materializari reusesc sa scoata suavul. Cu tumpul, estetica argheziana a deviat insa; ea nu se mai indreapta spre dezvoltarea muzicala, ci spre concentrare si masivitate; nu mai gasim fluiditatea gratioasa, armonioasa si eterata din Stihuri sau din Tu nu esti frumusetea, dar nu mai gasim nici imprecatiile din Ruga de seara; expresia poetica se strange si se plasticizeaza; spiritul nu se mai inalta, ci se pogoara in marterie. Procesul de materializare a limbii, urmarit cu atata staruinta in proza lui pamfletara, isi are corespondenta poetica; cuvantul propriu, nud si asupru, e cautat fatis intr-o poezie care ia, atlfel, un aspect pietros si colturos. Din specia acestei poezii granitice s-ar putea cita in intregime admirabilul Belsug sau Inscriptie pe un portret.
Plastica, poezia pare insa obscura, obscuritate porvenita din abuzul imaginii conjugate si, mai ales, din intrebuintarea elipsei de cugetare si de expresie: cheile de bolta ale tehnicii argheziene.

Atacand marile teme lirice (viata, Dumnezeu, iubirea - numai moartea e rar unfruntata ca in De-a v-ati ascuns), poezia argheziana se integreaza, asadar, in marea poezie lirica, aducand o estetica noua, o noua limba poetica.
Cu o forma clasica, prin individualism, prin marea originalitate de expresie, prin imagini, ea este modernista; si cu tot caracterul ei revolutionar, ea n-a tins sa devina internationala, ci s-a aplecat si la pamantul tarii noastre, a calcat umbra lui Dumnezeu printre boii plugului, a simtit solidaritatea cu trecutul:
                                                              Si cateodata, totul de desteapta,
                                                              Ca-ntr-o furtuna mare cat taria
                                                              Si-arata veacurile temelia.
                                                               Eu priveghez pe ultima lor treapta.
                                                                                      (Arheologie)

si, dupa atatea calatorii prin cerurile indepartate ale poeziei moderniste, a stiut, totusi, mai lapidar si mai definitiv decat toti poetii nostri traditionalisti, sa exprime dorul intoarcerii catre tarana:
                                                              In sufletul bolnav de oseminte,
                                                              De zei straini, furmosi in templul lor,
                                                              Se isca aspru, un indemn fierbinte
                                                              Si simt sculate aripi de cocor.

Poezia ulterioara a lui Tudor Arghezi a mers si in sensul Cuvintelor potrivite, dar a cotit, in Flori de mucigai, in insasi personalitatea adanca a scriitorului, asa cum o cunoastem, din totalitatea manifestarilor sale publicistice, a caror nota esentiala este extraordinara putere de expresie realista. Daca Cuvinte potrivite reprezinta o potentare lirica, o depasire, dincolo de temperament si, in ordinea poetica si spirituala, ocupa locul de frunte, Florile de mucigai reprezinta nota cea mai pregannta si adecvata a personalitatii scriitorului. Obiectiva, epica oarecum, prin material, ciclul acesta ne da icoana vietii de puscarie, intr-o serie de momente si de portrete, de un realism, estetic totusi neatins inca in literatura noastra, remarcabil si prin adancimea psihologica si prin originalitatea cruda a expresiei inegalata (Tinca, Rada, Ion-IOn, Fatalaul etc).
Din motive foarte variate, acum in urma s-a dus o campanie de presa impotriva acetsei poezii, sub cuvant ca ar fi pornografica. Nu e alta dovada mai stalucita de inexistenta pornografiei in arta decat aceste admirabile poezii, in care expresia, in adevar violenta si uneori vulgara, e ridicata in asa plan estetic incat reziduul ei material dispare. Singura pornografie, dupa cum am mai spus, in arta e lipsa de talent; - fara el cele mai categorice declaratii patriotice sau moraliste devin obscenitati estetice.

  1. Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite, 1927;
  2. Tudor Arghezi, Flori de mucigai, 1931;
  3. Tudor Arghezi,Carticica de seara, 1935;
  4. Tudor Arghezi, Versuri - opera completa, Ed. Fundatiilor regale, 1936.






Eugen Lovinescu - Poeti modernisti si traditionali - Tudor Arghezi
Eugen Lovinescu - Epica modernista - Tudor Arghezi


Aceasta pagina a fost accesata de 2307 ori.
{literal} {/literal}