Far-a te sti decat din presimtire
de Tudor Arghezi
Far-a te stii decit din presimtire,
Din marturii si nemarturisire,
M-am pomenit gindindu-ma la tine
Si m-am simtit cu sufletul mai bine.
Poverile-mi parura mai usoare,
Ca dupa binecuvintare,
Si-nsetosat de tine si flamand,
M-am ridicat in groapa mea cintind.
Cine esti tu, acel de care gindul
Se-apropie necunoscindu-l?
Cui cere mila, sprijin si putere
Nestiutor nici cum, nici cui le cere?
De-ajuns a fost ca, nezarit,
Sa te gindesc si-am tresarit.
Tu nici nu-ntrebi ce voi si mi-l si dai,
Ce mi-a lipsit, intotdeauna ai.
Si-ai si uitat
De cite ori si ce si cit mi-ai dat.
Hambarul ti-este plin imparateste.
Pe cit il scazi, mai mult se implineste,
Si de la sine sacul ce se scoate
Se insuteste cu bucate.
Dai voie buna, voia buna creste.
Dai dragoste si dragostea sporeste.
Izvor imbelsugat a toate,
Aceluia ce toarce si impinzeste fum.
Tu nu dai nici-un bun pe jumatate
Sau nu-l dai nicidecum
Cind l-am pierdut, n-apuc sa ti-l arat
Ca mi l-ai pus adaos indarat.
Stau ca-ntre salcii, noapte, calatorul
Si nu stiu cine-i binefacatorul.
Far-a te sti decat din presimtire
Aceasta pagina a fost accesata de 2646 ori.
