Spugal

Spugal

de Tudor Arghezi


Barutu nu se supara lesne, dar cateodata vine si el suparat. De unde vin toti tatutii, de la biuou. Nu se poate tatut fara biuou. De ce e suparat? De o-ameni. Ce sunt o-amenii? Niste o-ameni, adica multi de tot, cum ies duminica de la spugal ...
Un an intreg Mitu a fost la spugal, si iarna si vara, ca sa se joace pe zapada si iarba. De ce-i zapada si pe urma iarba? Vin succesiv, de patru ani ... Ce e spugal? E un joc cu mingea, la care se uita o-amenii! Si spugal este si campia neteda, ingrijita, cu randuri de banci imprejur, unde bat cu botul ghetelor o-amenii mingea. Mitu i-a zis spugal dintr-o data si nu s-a mai zis fotbal in casa lu Mitu. Lu Mitu, pentru ca e fetita. Cand e vorba de Barutu, se zice lui.
Are si Barutu o minge de spugal, umflata cu pompa de bicicleta, dar el nu o nimereste niciodata in buric. Pune mingea pe iarba jos, leagana piciorul si da! Si iese stramb. Mingea fuge diagonal. Barutu e foarte suparat si-l roaga pe tatutu sa-l ajute, dar tatutu nu poate sa-l ajute asa, ca sa creada Barutu ca el a lovit mingea-n burta drept. Si se nasc incidente. Uneori piciorul lui Barutu trece peste minge si da in gol ... Dar Barutu a mai vazut si a doua figura la spugal. El tine mingea cu amandoua mainile, ridicata pana ridica si piciorul. Si-i da drumul mingii, atunci ca s-o izbeasca piciorul si s-o arunce-n sus. Asta n-a putu sa realizeze Barutu niciodata, coincidenta dintre minte si picior. Piciorul nu ocheste mingea nicidecum, dar tranteste pe Barutu jos - si totdeauna Barutu nimereste fara gres, cu mintea lui de tricou, de pamant. Si iar se supara ca el poate sa faca numai ceea ce nu vrea.
Cand cade, Barutu sau zice "ma doahe", daca-l doare incet, sau se face urat, plangand cu gura cascata, daca-l doare tare. Dar trece numaidecat.
-Lasa, c-ai sa nimeresti, Barutule, mingea, cand te-i face mare.
Dar iar se supara Barutu, dandu-si seama ca trebuie timp.
Barutu se supara mereu, si mereu nu mai e suparat. Surasul lui alterneaza cu bosumflarea instantanee, si figura lui, cand senina, cand intunecata, clipeste ca un far: cate o secunda.
Maicuta ii povesteste lui Mitu:
-Cand erai mica de tot, in carucior , te ducea mama la spugal si te facea sa razi asa: iti arunca o batista pe ochi, te ascundea subt batista, si repede tragea batista indarat. Si tu radeai.
Mitului ii place sa-i vorbeasca maicuta de ea, de cand era mica. Dar Barutu iata-l ca ingroasa putin buzele si intreaba cu indoiala:
-Am mers si eu?
Barutu inca nu se nascuse, si maicuta rade:
-Tu nu erai, raspunde maicuta.
-De ce nu eham? planse Barutu.
-Fiindca nu te adusese.
-De ce nu ma adusese? plange Barutu mai tare.
Atunci maicuta il linisteste.
-Erai si tu la spugal, zice maicuta.
-Da? raspunse Barutu, fericit. Si ma jucam si eu cu batista?
-Te jucai si tu cu batista. O data tu si o data Mitu. Uite baiatu, nu e baiatu; nu e baiatu, uite baiatu!
Dar egalitatea de tratament o supara pe Mitu, care intelege inexistentele si existentele treptate. Ea se supara intr-alt fel, gandindu-se cu ochii. Tatutu ii face inima sa-i vie la loc, soptindu-i la ureche, ca sa auda numai ea, ca nu-i adevarat. Maicuta zice asa, ca sa nu planga Barutu. Barutu nu era la spugal. Barutu nici nu se nascuse.
Si astfel Barutu traieste cu iluzia de inainte de-a fi fost si rade ca se bucura cand nu era.
-Prostule! zice maicuta. Si-l saruta.





Spugal


Aceasta pagina a fost accesata de 1764 ori.
{literal} {/literal}