Rugaciunea de seara
de Tudor Arghezi
Barutu e ingenuncheat in pat, cu coatele pe masa de noapte, dinaintea lampii electrice, cu abajurul ca un pupitru de strana. Icoana neagrade lemn, din parete, are trei veacuri, tot atat de lesne cum Barutu are trei ani. El isi face rugaciunea cu mama si zice dupa ea "Numile Ta-tu-lui ... si alu Fiului ... si alu Sfu...ntului ... Duc... Amin". Dar a gresit intai mana, incepand semnul crucii cu stanga : ceea ce este un mare pacat.
Crucea se face cu dreapta si Barutu nu stie exact care-i dreapta, ezita, se sperie, caci vorbeste cu Dumnezeu, si ar vrea parca sa mai aiba o a treia mana, ca sa iasa din incurcatura. In eforturile pe care le face, cu umerii, cu spinarea si uitandu-se cu ochii lui, exagerat de mari si de frumosi, la amandoua mainile puse alaturi, pe masa de noapte, parca ar vrea sa duca la furnte si un picior.
Mama ii ia mana dreapta, i-o strange la trei degete, si el le pune pe toate cinci, si i-o duce la frunte. Barutu numeste fruntea: ptuntea. "In numeel Tatalui" a fost asezat exact in mijlocul fruntii lui albe, dar "al Fiului" o ia anapoda, cand spre umarul stang, unde sta Aminu, cand spre cel drept, unde este Sfantul Duh. Se iveste din nou discutia stangului, deosebit de dreptul, si iar se innoada rugaciunea, care incepe frumos.
Se reia totul de-a capul, cu aratarea ca "Numele Fiului" este "a bulic" adica la buric. De altfel, in cautarea noului crestin se vede o stangacie, datorita si notiunii destul de vagi a buricului. El e de parere ca buricul este buricul, dar este nesigur, caci s-ar putea ca buricul sa fie si altceva. Verificarea semnului Fiului se departeaza si trece peste buric, ca si cum nu ar exista.
"Fii serios, Barutule. ca ma supar", ii zice mama si figura lui exprima o mare nedumerire. "Uite, asta e buricul", fixeaza mama, si el a inteles ca buricul se gaseste dedesubtu nasturelui de sidef care prinde minteanul de pichet al pijamalei, pe burta de pantalonii largi, incheiati la glezna. Crucea e toata gata, dar nu e numai atat. La semnul inchinaciunii se adauga o rugaciune, destul de lunga, dar obligatorie. Un copil cuminte nu se poate culca fara sa spuie intai rugaciunea intreaga si iata de ce : Somnul e tara lui Dumnezeu, unde copiii se duc indata ce adorm si daca pe Barutu il va intalni din intamplare Domnul si-l va intreba "Te-ai inchinat, Barutule, aseara?" el trebuie sa nu umble cu minciuni, ci sa spuie cum l-a invatat mama " Da, Mudnezeule, m-am inchinat". De altfel, mama i-a spus si cum il cheama pe el si cum trebuie sa spuie ca-l chama, pupand mana lui Dumnezeu si facand o metanie cu un picior.
"Da-mi ... Doamne ... sanatate" a mers. "Mie ... si lui ... tatutu" a mers. "Si mamichiii ... si suioaei mele" tot a mers. Rugaciunea s-a incurcat la cuvintele "si tuturor celor dimprejurul meu". Fiind de prea multe ori litera r si limba lui Barutu neputand sa-i scoata pe toti la rand si ajutandu-se mai mult cu gatlejul, rugaciunea s-a oprit, in gura deschisa, pe jumatate. S-a renuntat. Urmarea a fost bine rostita " Da-mi paine ... sae ... apa". Aci Barutu s-a oprit si a cerut sa adauge "jucaii si o puca" si i s-a permis sa ceara jucarii si o pusca, desi cu explicata ca Dumnezeu da de toate, afara de pusti, pe are poate ca, la urma urmelor, le va cumpara de la Mos Craciun, daca Barutu va fi cuminte. Din pricina pustii care i-a fost permis sa o ceara si pe care el nadajduia sa o gaseasca, a doua zi de dimineata, , langa cafeaua cu lapte, adusa zilnic de Dumnezeu, sfarsitul rugaciunii, trist, a fost spus cu mare bucurie: "Si ma pazeste, Doamne, de moarta de naprazna". Cu moartea Barutu s-a obisnuit de asta vara, de cand omoram mustele cu stropitorul de aburi: el insusi a ucis intr-o zi, fara sa vrea, un fluture, peste care s-a tavalit in luterna. Naprazna singura a ramas taraganata si nerostita si amma a facut-o sa se piarda in plapuma si-n perina de puf.
Rugaciunea de seara
Aceasta pagina a fost accesata de 5067 ori.
