Povestea bradului negru

Povestea bradului negru

de Tudor Arghezi


In ziua pomilor Dumnezeu a zis:
-Vreau sa-mi faci si altfel de copaci decat cei cu ramurile despicate si chinuite, cersind soarele si ploaia cu bratele la cer. Vad imprejurul meu multe soiuri de copaci cu frunza, cu frunza tremuratoare ca roiurile de fluturi, ridicati din petice mici, si pomi roditori cu feluri de fete, galbene si rosii. Am muscat din catifeaua cu suc a perelor aurii, atarnate de crengi, ca niste tivgi pline cu lapte inchegat si dulce. Am rupt cu dintii carnea agurida, sticloasa, a merelor domnesti care suna in cosuri ca tartacutele de lemn. Am supt strugurele mare al prunelor brumate, cu samburele ghimpat si amar. Am sorbit picatura lucie, de zmeura, a vinisilor incalecate, cate doua, si am vazut si chipul nou cum le-ai prins prin foi, ca pe niste clopotei leganati de apa. Si am injunghiat si pepenele verde, cu coaja de marmora malachita si cu miezul rosu nisipos, de fagure de zahar. Bostana ta e o minune, caci pe sfori intinse pe pamant ai facut sa creasca ghiulele si globuri. Crezut-ai ca nu are sa-mi placa, de te-ai pregatit sa le strangi dintr-o data, tragand franghiile si tarandu-le prin intuneric in mare?
Diavole fermecator! Mi se pare ca ai voit sa mi-o iei inainte, si pan-a nu fi fost Saptamana Facerii ispravita, ai incercat un om vegetal intocmind capatana - ici negricioasa si dincolo balana. Te mai prinsesem, intr-alta parte, incepand cu Adam roscovan, cu tacalia de siac, in nuca de cocos. Lasa, randul omului are sa vie, si pe al meu m-am hotarat sa-l incerc cu mainile mele. Tu fa-mi un pom cu frunza si fara frunza, cu o frunza tare, care sa nu ingalbeneasca niciodata ca teiul si sa nu se scuture niciodata. Imi trebuie sa acopar muntii si vesnicia pietrei. Deasupra, pe piscuri, am pus chivare de zapada si, in dreptul zapaezii, albinele de argint ale stelelor, vecine cu ele. E nevoie de un copac, de subt creste pana la poale.
Diavolul, care la inceput muncea cu Domnul laolalta si, poruncit de Domnul, facuse toata argintaria si zmalturile palatului ceresc - streasini de arama noua, pridvoarein cele aptru colutri mari ale lumii, invelite cu perdele de odajdii si asternute cu borangicuri albastre si verzi - si-a chemat mesterii si ucenicii risipiti prin padurile de gutui si nuci prin sesuri, si ceru de la ei o inchhipuire noua.
-Vreau sa-mi faceti, zice Diavolul, un pom drept, cu ramurile drepte, cu frunzele drpete, un pom neasemanat cu pomii si care sa se para ca pogoara intreg din vazduh. Am vazut in stanci o tasnire-n sus de apa: faceti-mi o padure din trunchiuri de fantani.
Inceputul se facu pe balta, unde, locul fiind mai intins, lucrul e mai lesnicios. Pana la ivirea in coama vantului a secerii albe a lunii, care se aseamana cu o bratara rupta si cu o margine de talger de sticla, balta s-a umplut cu bete lungi cu fulg, si sulita trestiei fu socotita drept o nascocire potrivita cu gandul Domnului, inchipuit. Lucratorii masurara atunci departarea dintre creste si stele, si in drpetul fiecaruia infipsera o soluita in plumbul rece al muntilor zgrunturosi. Varful pomului nou cauta cu sfarcul in sus, si ramurile lui, din zeci de umeri, se razimau pe piatra, ca o pajura, ca o pajura cu sute de aripi de fier. Daca varfurile fura lanci, frunzele fura undrele, sule si ace.
Si se facu noapte. Si se aprinsera luminile toate in codri si, fara sa stie, noaptea se ivi in seara pomilor, ca pomul cel dintai de Craciun, instelat.





Povestea bradului negru


Aceasta pagina a fost accesata de 3033 ori.
{literal} {/literal}