Pestele rosu

Pestele rosu

de Tudor Arghezi


Intr-un urcior de cristal rotund plutesc pe dunga, imobili ca niste frunze de arama, pestii domesticiti ai aurorelor departate. Inchisi in trei elemente care sunt numai felurile deosebite ale unei singure si aceleasi divine materii: lumina, ei licaresc in aerul invizibil, in lichidul diamantin, in paretele vasuui, construit in curba unui reflex; ca si cum viata lor imparateasca s-ar petrece intr-un punct astral, strajuit cu luceferi. Rareori s-au alcatuit laolalta mai multe si mai ciudate insusiri dezbinate, ca sa dea nastere unei corci mai neasemuit.
Metalele, pietrele scumpe si florile adunate la strigarea unei fantasme vrajitoare, prin Domnitorii lor, pititi in pesteri si scorburi, si prin trambitasi, s-au invoit intr-o zi, pentur o singura data, unele cu altele, sa se cazneasca sa dea la iveala o frumusete noua, iscata din inchipuirea lor. Fiecare din dobitoacele alese ale pamantului, vazduhului si apelor a pus firimitura lui din ceea ce avea, stia, dorea si putea, pentru savarsirea minunatului mare lucru maret. Ele veneau ca randuneaua cu botul de lut in cioc, pe care-l striveste pe marginea cuibului inceput; caci, dupa zapistul scris pe o coaja de mesteacan si iscalit cu zece mii de nume, care de care mai gingase, fapturile si jivinile aveau indatorirea sa aduca, la cate un ceas din noapte, pe rand, prafuri si margele.
Muncindu-se cu stancile, taras, paraliticul sarpe, osandit sa umble fara picioare, sa se sprijine fara genunchi, si sa se arunce din paduri in paduri, fara aripi, ca o naluca mladie, lunga, a venit cu cel mai scanteietor solz al neamului lui cu rubedenii multe, si l-a pus dar, in tiriziile de foi de aur ale vracului, insarcinat cu strangerea materiilor prime. Si sarpele a plecat ca un parau, care ar merge cu izvorul dupa el.
Intr-o punga de borangic, parasita de o crisalida, fluturii au adus cate putin din aproape nepipaita faina, cu care ei se pudreaza in faptul serii pe spinare si pantec. Contributia fusese dumicata cu economie de pe aripile tuturor fluturilor cu mustata de chiciuracatifelie si talc, aceasta pulbere fiind cea mai scumpa si mai rara din toate gatelile necantarite ale lumii: ceata sufletelor calatoare, cu care gazele se ciocnesc in zborul lor prin haosul ultramarin. Silicate, bichromate, fluorura si oxalati de azur...Mai
Paunita si-a scuturat de scantei aramii coada, snop cu spicul rotund, cu cinci curcubeie, in mijlocul carora fulgera ochiul de smarald, cu lumina de micsunele, ale fiarelor din Apocalips.
Mai darnic si mai jertfitor, sticletele si-a dat ochii amandi, care au si fost pastrati neatinsi pentru pestele rosu si pusi de-a dreapta si de-a stanga obrajilor, deasupra penelor inotatoare. Si cum se facuse bezna deodata si sticletele orb ramase locului, nemaiputand pleca, milostivitu-s-a de dansul piticul, care si-a scos margaritarele negre din paftale si le-a imprumutat sticletelui ca o vaza.
Ariciul si puii lui au fost adusi pe o tava cu lustru, randuiti unul langa altul, a periile berce intr-o trusa de voiaj. Ei au dat undrelele si acele cu gamalie pentru sira spinarii si oasele fine, fara sa cugete la unditi.
Din tabachera uitata printre arici s-a ivit capul broastei testoase.
-Multumim de bunavointa, au grait piticul si vraciul; nu avem ce lua de la dumneata.
Si broasca testoasa a purces devale, ca un sarac.
Columba visinie a dat putina matase din stofa palpaitoare de luciri a gusii. Ursul, intrand in incaperea muntelui cu turturi de piatra, invaluit intr-un nor albastrui de muste, tinea o laba ca o mana, in care ar fi pastrat ceva pretios.
-Am un bob de zmeura pentru el, zise ursul, gandindu-se la chipul ce trebuia sa se nasca din daruri si mestesuguri.
-Pune-o aci, in foaia de aur, raspunse vraciul.
Dar prostul o pierduse pe drum.
Ca o mireasa, invaluita pana la grumaz zu zaimfuri stravezii, aparu Efemera, zeita verzuie a libelulelor nocturne, imbracata in aripi de patru ori mai lungi decat fiinta ei de nefiinta. Ea se aduse toata si toata se dete, ca un lucru,  in intregimea lui putin.
Lebada ceru pentru viitor locul de profesor de inot, cu conditia sa-l prinda plutind si sa-l manance. Ea trebui sa se departeze dimpreuna cu tovarasii e, barza cu ciocul portocaliu, rata si gascanul coxalgic, alungati de cobolzi.
Florile fura nespus de gentile fata de viitorul baietan, pus la cale de puterile zamislitoare de frumuseti.
Primele sosite, intr-un sir de lungi leganari, au fost lalelele, ca niste fecioare zvelte cu amforele purtate pe crestet. Fiecare a varsat in tidva de sidef a vraciului diamantul unui fulger de roua, din cofele lor fragile si multicolore, brazdate cu rauri de camesi romanesti. Lenadrii adusera garoafele lor, trandafirii ca miezul de pepene verde. Macesul s-a desfoiat ca o ninsoare moale.
Papadia dete bumbacuri pentru o saltea cat latul mainii, care avea sa fie cuibul de nascocire.
Musetelul, chimenul, sunatoarea si mustarul adusera in plosti cat bobul de mazeri, doftorii si unsori. Izma dete picatura ei glaciala, pentru ca apele sa fie de-a pururea proaspete si reci. Lavanda, sucul ei de zilnica intinerire. Tiparoasa, faclii pentru botez. Salcia, trestia, papura, panglici au adus si funde.
Apoi, au sosit din pamant viermii tuturor metalelor si pietrelor, viermele de fier, viermele de plumb, virmele de agata, viermele peruzelii si fiecare din ei cu prinosul lui potrivit, cate o scanteie.
In pofida ghiersului lor oftator, pasarile cantarete nu aveau ce da, afara de buna vestire, ca niste lautari ce ar fi trebuit rasplatiti la urma cu seminte. Proiectul cerea ca noul nascut sa fie splendid, insa tainuit.
Intarziatii cerbi, cu rusinoasele ciute, ajunsera tarziu la staulul cu daruri. Ei adusera pe coarneel lor inalte fasia stergarului albastru, intins, care trebuia sa fie scutecul cel dintai al unui prunc visat omenesc.
Si se oprira inselati in pustietate si magii, care pornisera cu totul intr-alta parte din tarile lor parfumate catre Nazaret, insotiti de sapte caini cu latratura de lup. Vraciul si piticul incercara sa-i lamureasca:
-Duceti-va mai departe, peste mare, in tara lui Irod. Noi nu facem rascoala, ci numai arta japoneza. Ne-am pus de gand sa urzim limpezimile inghetate si sa dam universului de ape un pestisor cu icre de cilic si cu tricou de purpura, batand in verde struguriu ...
Pestele rosu, nemiscat in linia undei, infatiseaza munca inspirata a miilor de bijutieri si zugravi, care au luat parte la faurirea lui de carne minerala, hranita cu straluciri si adapata cu luciu. El doarme ingropat in soare, curat in zalele lui, rece si senin. Zamislit fara barbat si femeie, podoabele lui nu sutn facute ca sa placa unei parechi, aleasa din fuga unei strechi de jiganii. Giuvaerul lui mistic are o destinatie in ipoteza, in aparenta si in supraghicire.
Ceasuri si zile intregi, el zace-n echilibru cu ochii fara pleoape, in acelasi punct, spanzurat in ata apei, ca de o undita din stele. Din faptura lui, care nu mai poate sa contempleze, de cand reveria s-a facut fiinta si l-a invaluit, porneste ca dint oate clopotnitele si din toti oamenii, un fir in necunoscut, piezis, incurcat de vant si netezit de banuiala. In rand cu semenii, el traieste dus cu mintea la nesimtitor, ca si cum s-ar afla singur in univers si multumit de singuratatea lui. Sunt doisprezece pesti in borcanul de cristal, doisprezece episcopi liturghisitori in odajdii si nici unul nu-l cunoaste pe celalalt, care-i sta alaturi, inflexibil, de cateva luni. Zamislitorul i-a scutit sa se caute dupa adieri si miros, pastrandu-le intacta silueta prestigiului ceresc.
Numai mata izbuteste sa le supere suprema imobilitate si distanta. In smaraldul galben al ochilor ei, sihastrii borcanului de cirstal s-au oglindit, ca niste adaose crepusculare. Barci ancorate la marginea vasului cu lumini, ei se desfac si trec incet la fund, scufundati in rigiditate, in vreme ce  norul fumuriu cu coama umflata falfaie vioi imprejurul linistii imaculate. Ticaloasa ar face din atatea tezaure, indestae intr-un trup sfant si geometric, o imbucatura. Ea socoteste ca, vrajita, fiinta de vapaie va iesi ca un soarice rosu din borcan si va veni sa fie mancata din dragoste si devotament. Ideea o imbata si-o face seducatoare.
Cu botul trandafiriu, cu tampla, cu grumajii, cu salele si cu coada intreaga, pisica mangaie vasul de jur-imprejur, se strecoara dulce. Nadajduind ca poate fermeca auzul, ea isi drege un glas lingusitor si mic, ca pentru privighetori. Insul nu va intarzia sa iasa si sa vie: vocea care-l cheama este prea insinuanta ca sa-i reziste. Pestele trebuie sa fie un pui de papagal, iar borcanul o colivie, din acelea, de care pisica a mai jefuit.
Mata s-a ridicat la marginea vasului de scirstal si priveste inlauntru. Isi duce laba inainte, ca sa prinda. Ca o cucoana catolica inmanusata, si-a udat mana in aghiazma. O scutura si fuge.
In naivitatea ei stiintifica, mata crede ca si-a ars o laba in acid sulfuric si ca unghiile ii vor cadea de suferinta.
Apa rece i-a carbonizat-o.





Pestele rosu


Aceasta pagina a fost accesata de 1880 ori.
{literal} {/literal}