Papagalul si randunica
de Tudor Arghezi
Din colivia lui, Coco se uita pe fereastra la slobodele randunele. Lui, libertatea nu i-ar fi folosit nicidecum si-i pare rau. Ca sa se bucure de aer si zare, el ar trebui sa fie in tara lui de rodii si banane, unde vazduhul, mai pictural decat in exilul european, pune culori de floare vie si-n penele pasarilor; intr-alte continente, intunecate.
Pamantul lui, cu adevarat de aur si rubin, in care padurile cu ramuri si frunze sunt in intregime de cristal, se gaseste la sfarsitul campiilor semanate cu floarea-soarelui si grau, in apropierea basmelor si vecin cu parcurile fermecate, cu mosiile si proprietatile lui Dumnezeu, Ca sa zboare atat de mult, aripa lui, adormita de umbra ceturilor si degerata in anaturi de lungile nopti mohorate ale unui emisfer pizmas, s-a dezvatat. Atipirile fara sfarsit si leac in colivia de fier, construita in colivia mare a lumii , i-au ingreuiat incheieturile si l-au ingrasat - si pana-n patria visurilor, care acolo nu se mai viseaza ci se traiesc obisnuit, ca pe aici, la noi, suferintele si amagirile, vulpile si pisicile asteapta caderea unui papagal luminos obosit, ca sa-l desfaca repede ca un ciorap de catifea.
-Ramai, mai bine, Coco, in colivia ta cu zabrele, in care ti-am spanzurat de un carlig o jucarie si o minciuna mobila, facuta dintr-un colac de os, pentru a te consola leganat. Prins cu ghearele sau cu ciocul de incovrigarea lui, inchide ochii, fa-ti vant incet, intre seminte si apa din ulcica, si multumeste-te sa semeni cu o cheie galbena atarnata de i vriga sau cu o lampa de dormitor de prunci.
Randunelele s-au adunat pe soseaua mare, din toate streasinile imprejurimii, din bisericile boltite, din turlele ascutite, cu cruce sau cu stea, din clopotniti, din gospodarii si patule, din grajduri si din scoli. Nu stiu daca sunt cateva mii, cateva zeci de mii, cateva sute de mii, cateva milioane, caci ochiul se deprinde sa numere palcurile, stolurile, roiurile. Sflorile telegrafului, de-a lungul drumului, sunt ca niste metanii de negru chihlimbar, atarnate intre stalpi si, randuite treptat, par un gherghef de socotit cu margele si boabe, insirate pe un gratar.
O cale inca nestrabatuta de copiii lor incepe din catun si duce dincolo de Cartagina si Piramide, ale carora si intemeietori si pradatori, amestecati de sute de veacuri cu pulberea umflata de crivatul fierbinte al pustietatilor de nisip, le-au vazut venind si plecand si tricotandu-si din lana de lut, cuiburi, ca niste pungi, pe soldurile Sfinxului incremenit.
Dupa cat se poate cunoaste, zburatorii au organizat randurile si au hotarat plecarea. Ascultatorii stau locului, intorsi cu ciocul intr-o singura parte. Apusul pune zabranic de plaoie cernit si numai cateva ceasuri au ramas pana ce fulgerele isi vor arunca sabiile tandari din negura tariilor in rapele trasnite. E o plecare nobila, de ingeri, si trista, de heruvimi saraci, fara merinde, fara bagaje, investmantati in singura camasa de fulgi. Totul e pregatit si ora exodului trebuie sa se fi rostit pana la secunda. De cateva ori, stolurile s-au ridicat, au voit sa plece si s-au intors, prinse pe firele telegrafului soselii, ca niste cravate si funti. O intarziere, o indoiala...
Mirarea lui Coco deveni atenta. Zburatorii erau agitati de o preocupare. Cate un stol pleca dinr anduri si ocolea de cateva ori o stresina de sindrila, in subsuoara careia atarna, ca un urcior, un cuib de pamant si, desfacandu-se din stoluri, cate doua, trei calatoare se opreau grabite pe cuib, vrbeau din gura ciubului cu cineva dinlauntru si se intorceau sa comunice stolului stiri. O gospodina mica a intarziat sa-si deretice, pesemne, odaia pentru anul viitor si surorile o dojenesc si o cearta - si o mai asteapta cinci minute, ca sa puie totul la loc. A treia oara stolurile s-au ridicat si, prin lumina, trecura laolalta, dese, ca o velinta lunga - si nu s-au mai intors. Pe acoperisuri, se ivira cenusii, vrabioii, bucurosi sa puie stapanire pe camerele goale.
Am luat o scara si am pus-o in dreptul cuibului de subt sindrile, la care s-au oprit randunele nerabdatoare. A ramas o randunica singura, cu ochii inchisi, in agonie...
-Sssst! dati-va jos incet. A murit...
Papagalul si randunica
Aceasta pagina a fost accesata de 6040 ori.
