Iepurasii si crapii
de Tudor Arghezi
Daca stati cuminti si nu va mai ghiontiti în pat, o sa va spui povestea
cu iepurii si crapii...
...
Iepurele sedea langa un snop de sacara si da din urechi ca din doua deste. Era un iepure cum nu s-a mai vazut, cu unsprezece picioare; zece de fugit si al unsprezecelea de ramas pe loc din fuga cea mai mare, ca o frana de picior. Dar fiecare picior era de o culoare, negru, rosu, alb, cafeniu, cenusiu si asa mai departe, labele iepurelui fiind încaltate de Dumnezeu cu unsprezece ciorapi desparecheati, scurti pana la genunchi. Cand fugea, iepurele nu mai semana cu nimic si animalele rapitoare, vazandu-l, se înfricosau de el, ca de un magar care ar fi umblat prin paduri cu guler si cravata, cu palarie de paie, îmbracat în redingota, si din pantaloni afara, iesindu-i pe dindarat, coada cu pamatuf.
— Ia sa ma iau eu dupa fiinta asta pestrita, a zis un crap de unsprezece kilograme si cinci sute de grame! Vreau sa vad si sa ma dumiresc, ca nu mi se pare lucru curat.
Crapul se întalnise cu el la marginea helesteului, unde iepurele se dusese sa bea apa, tocmai în locul unde crapul scosese mustatile din balta ca sa soarba aer. Ei s-au ciocnit bot în bot amandoi; pestele s-a scufundat si iepurele a croit-o de-a fuga. Crapul crezuse ca vede apropiindu-se de ochii lui un crap cu par si cu urechile date pe spate, iar iepurelui i se paruse ca vede-n lac un iepure fara urechi si cu solzi, ceea ce nu mai pomenise nici un iepure niciodata.
Sarind din apa pe uscat, crapul facu numaidecat si el cateva picioare si ca sa-l ajunga pe iepure mai degraba, nu stiu cum îi crescusera dedesubtul pantecului si patru roti. Fugea iepurele, fugea si crapul, si au fugit atat de mult unul dupa altul, pana se facu noapte si ratacira drumul amandoi.
— Ia mai bine sa ma culc, si-a zis iepurele, rupt de oboseala. Ticalosul de crap s-a încurcat în maracinis.
Tot asa zise si crapul.
— Pana la ziua sunt cateva ceasuri; mai bine sa le dorm. Pentru întaia oara ma culc departe de ai mei, pe pamant uscat. O sa ma cam doara oasele fara o saltea de namol. Blestematul acela a fugit mai repede ca mine si cred ca nici nu o sa-l mai ajung. îndata ce se face ziua, caut un drum mai iute, intru în vreun parau din apropiere, care ma duce repede acasa, în helesteu.
Culcandu-se crapul, pamantul nu fu atat de tare cum socotise el. Dimpotriva, se simti întins ca pe o perina buna de puf. Crapul nimerise nu se poate mai bine, asternutul subt el era chiar caldicel, Zise: „Doamne ajuta!" si adormi.
Singur iepurele nu se simtea destul de potrivit asezat.
— Parca ma apasa ceva pe spinare, îsi zise el, si parca miroase a peste. „Doamne ajuta!" sopti si iepurele în gand si adormi.
Cand se lumina de ziua, crapul si iepurele dormeau fara sa stie, unul peste altul. Visand, crapul se bagase în iepure de tot si iepurele tinea pe crap cu labele îmbratisat. Ochii crapului se desteptara întai si detera de ochii iepurelui, care se trezi atunci. În tacere si uimiti, ochii lor schimbara cautaturi înspaimantate.
— Poftim! asta mai lipsea, zise fiecare în cugetul lui.
— Eu ma scol binisor si ma duc sa-mi vad de treaba, îsi zise iepurele, si voind sa se ridice nu putu, ca parca-l tineau niste legaturi de labele de dindarat. si cand voi sa se ridice si el, crapul fu lovit în cap cu un manunchi de leustean.
— Vi s-a facut de duca? racni la ei un om cu caciula. Mai asteptati nitel ca de-abia s-a deschis piata.
Intr-adevar, copiii tatii, pestele si iepurele erau în piata de vanzare... Dar voi ati adormit amandoi... Povestea are un succes nemaipomenit.
Iepurasii si crapii
Aceasta pagina a fost accesata de 3408 ori.
