Ghemul de paienjenis

Ghemul de paienjenis

de Tudor Arghezi

Desfacand corespondenta, tatutu a gasit cateva scrisori de la cateva domnisoare mici si una de la una mica de tot, care sa-i dea voie sa-i zica Fetita.
Copiii multumesc lui tatutu, batran dar tot de-o schioapa, doua, sufletesti, si el, ca s-a gandit sa faca, si pentru ochii lor de vapaie si pentru gurita lor trandafirie, cate o povestire. El a fagaduit mai multe, dar daca nu o izbuti sa fie totdeauna pe placul celor mai placuti cititori, doriti si de scriitorii mari, necum de un hot de vorbe, ca tatutu, sa nu fie tras de urechi. Face si el numai ce se poate. Smerit si totusi teafar, el se cazneste, o data mai bine si o data mai rau, sa traga, fudulindu-se, din sac, basmul cel mai fraged si mai curat.
Tocmai se pregatea sa scrie povestea ghemului de paianjenisuri, cand s-a milostivit  Fetita cu scrisoarea ei. Se gandea el la ghem, lua firul in mana sa-l desire si, dandul peste cap, sa insire ghemul al doilea cu matasea ghemului dintai. Firul i s-a tot rupt, lipit pe cate un deget , cum se lipeste painjenisul de obraze si gene si te sileste, ca sa scapi de el, sa-ti purici fata si sa te strambi.
Ghemul de paianjenisuri tatutu l-a gasit intr-un cuib de pitigoi, dintr-un plop. Imparateasa potarnichilor umbla noaptea prin razele lunii cu un pitpalac pe umeri, care se roteste in bataia lina a vantului de printre snopi, cu stranuturi si cu un miorlait. Cand trece imparateasa, care-i o tingancusa, alaiul de lautari ai miilor de pitpalaci o primesc cu cantecul lor de ciolanele de lemn, batute in toci de fag mititele. Dar imparateasa ofta ca la curtea ei gandacii de matase adormind uitasera mestesugul si razboaiele nu mai aveau ce urzi. Prapure rotunde de fire de lumina albe luceau in dreptul lunii, intinse intre ulmi si mesteceni, ca niste plasa.
-Cine face rotogoalele astea de scama argintie, a intrebat imparateasa potarnichilor, luna sau altcineva?
-Paianjenii, au raspuns sitarii, al caror cioc lung vede pana departe. Le-au furat intr-o noapte mestesugul, adormind gandacii cu farmece diavolesti, si au fugit cu el in padure si s-au pus pe tors. Numai ca matasea nu mai e asa de buna. E ca mierea viespilor, care tot anul nu ajung sa umple fagurii lor uscati. Abia intinde paianjenul plasa si firul s-a si rupt, adiat de o frunza.
Imparateasa vroia sa vada mai de aproape. Pe intinderea unei batiste batiste de opt colturi, tesuta din firul furat, vazu alergand un inchias de paianjen gros, ca o boaba de chihlimbar in luciul unei oglinzi.
-Aduceti din firul asta pentru razboaiele incremenite ale imparatiei noastre, a poruncit imparateasa.
Atunci incepu pradaciunea. Paienjenisurile toate , pana la marginea padurii, fura adunate, in vreme ce paianjenii alungati, pregateau alte stofe, care si ele erau la randul lor furate. Dar in zece ani de zile abia s-a putut intocmi un ghem cat o minge, care nu cantarea mai mult ca un fulg de subt aripa potarnichii: Cine l-a pus in cuibul pitigoiului n-am avut stire; destul ca imparateasa s-a posomorat...
Povestea ghemului de paienjenisuri putea sa fie mai lunga. Adevarul este ca stand adormiti ca pisicile, gandacii de matase s-au trezit ca si-au adus aminte mestesugul -si atunci, de ce sa o mai lungim? Ei se apucara de urzit horbote usoare, broboade cu flori intortocheate mantale si catifele de multe culori. Iar matasea plumburie a hotilor cu cate sase picioare, a ramas de prins mustele si tantarii.




Ghemul de paienjenis


Aceasta pagina a fost accesata de 1339 ori.
{literal} {/literal}