Duminica oculta

Duminica oculta

de Tudor Arghezi

Le-am povestit copiilor, care s-au facut mai mari si acum inteleg mai bine problemele stiintifice, o intamplare din tineretea mea de student in strainatate.
Intr-o duminica dimineata, ma uitam din balcon in oras. In fata perdelelor mele, se taia la unghi drept bulevardul Matilda cu strada Negricioasa, asa numita din pricina fatadelor de piatra cenusie. Dintr-al optulea cat, orasul parea o cutie cu jucarii.
Din bulevard grabit un domn, cu joben. Din strada Negricioasa sosea, perpendicular pe bulevard, un domn, de asijderea grabit, gatit si purtator, si el, de joben. Afara de acesti doi domni, care inaintau treptat catre coltul din dreptul fumului pipei mele, nu se mai zarea nimic de-a lungul strazilor, pustii de repaos, si absenta miscarii se intovarasea ciudat cu prezenta soarelui pe obloanele magazinelor inchise. Fumul pipei, in care ardea incet o aroma vegetala din Antile, se insinua lenes in culoarea duminicala a zilei.
Pentru ca nu aveam alt spectacol mai interesant, am urmarit cele doua jobene cu domnii imbracati la fel, in pardesie de culoarea pietrei de frecat. Apropiindu-se mai mult, le-am remarcat un moment cheutoarea pieptului, inflacarata de o rozeta: numai un moment, caci scurtandu-i pe masura cu descresterea distantei dintre ei si colt, suprimandu-le dimensiunea inaltimii si contractandu-i strict subt jobene, perspectiva ia- desfigurat.
Lucrul de care m-am temut s-a intamplat. Exact in colt, domnii s-au ciocnit unul de altul. A fost o zguduire de tampoane. Palariile au sarit din locul lor, in spirale, inapoi. Domnii au ramas turtiti unul pe altul si erau plesuvi. Crestetul fiecaruia, de fildes, rotund, albea dintr-o pieptanatura cu artificii. A lua de varf, in fata oglinzii, singura suvita de lana, ramasa ca un barbison de dindarat, de la ceafa, si a incolaci-o, artistic pe curba craniului, deghizand tamplele si fruntea, da o iluzie de par tineresc.
Recastigandu-si fortele, anulate prin precipitare, domnii s-au despartit pe incetul, pipaindu-se fiecare si, probabil, cerandu-si scuze, ca oamenii binecrescuti. Departandu-se de-a-mdaratele putin, au facut cate un compliment, ca niste actori care multumesc. Si-au luat jobenele de pe jos, le-au netezit cu maneca pardesiului jur-imprejur si pe fund, cu o miscare a cotului, circulara, menita sa corecteze lustrul intr-o singura directie, catre centru.
Dupa ce si-au acoperit cheliile cu jobenul, cei doi domni s-au socotit datori sa se mai salute o data cu solemnitate, incrucisand aerul dintre dansii.
Si pornira, fiecare in drumul lui.
Scena mi-a placut. Ramaneam satisfacut de aceasta dovada de progres in civilizatie, multumita caruia doi oameni se lovesc, fara sa vrea, evident, dar fara sa se supere isi pastreaza linistea si stapanirea de sine necesara ca sa-si ofere unul altuia dovezile bunelor si nobilelor procedee. Am sa scriu, ma gandeam, nepotului meu o epistola de inalta morala, inspirata de acest admirabil incident.
Ce vad insa? Cei doi domni s-au ciocnit din nou, cu o violenta indoita. Am auzit chiar suntetul de ciocan de lemn al fruntilor intalnite cu un ecou de coarne. Catva timp cei doi domni au ramas impreuna, ca doi saci de faina, sprijiniti unul intr-altul.
-E ciudat sa te ciocnesti o data. Sate ciocnesti de doua ori, este considerabil. Sa fim atenti, imi zisei. Ceva cu totul anormal se petrece.
Ii vazui despartindu-se iarasi, domnii. De asta data, ei s-au prezentat unul altuia, strangandu-si mainile cu sentiment, parlamentand cateva minute si indicand puncte si distante, ca niste sportsmeni, care ar voi sa joace o partida pe teren.
In urma acestei evidente intelegeri, ei s-au intorspe strazile intretaiate, fiecare cam cu doua sute de pasi inapoi. Unul si-a fixat ochii la firmele magazinelor si a inaintat in aceasta atitudine incremenita catre celalalt, pornit cu capu-n pamant. A treia ciocnire! Domnii cazand imbratisati pe asfalt si-au pastrat pozitia culcata cinci minute. Pe figura lor se ivise o nuanta de mistica teroare. Sculandu-se de pe spate pe sezut, au stat de vorba impreuna, examinand cazul. Au scos o carte, pe care o purtau in buzunar si au rasfoit-o. Luai binoclul, apropiai de opt ori si citii titlul cartii " Formular mecanic". Atunci ma scoborai repede in strada, fara sa am ragazul sa-mi schimb pijamaua violeta si, alaturandu-ma de cei doi, m-am instalat sa observ.
Ei cautau formula disocierii moleculare... Intrasera pe neasteptate in fenomenul coerentii si mestesugul de cautat acum era ca sa se degajeze.
Formula directa da, dupa cum se vede mai sus, regula in care doi atomi intra in confuzie in interiorul legii gravitatii, uneori pana la reactie lichida cu pricipitat, pe cand termenii ecuatiei inversate determina modul de a rupe farmecul magnetic si de a separa doi atomi sau doua molecule, restituindu-le individualitatea lor initiala.
B reprezinta molecula pura, eventual amestecata cu x la patrat materii straine, plus doua dubii sau doua certitudini. A reprezinta pe Afla si O pe Omega, din totalitatea pantee, insumate. Daca rasturnateegalitatea, jumate din a doua parte a ecuatiei ia locul primului termen al partii celei dintraia si legatura slabeste, raportul se demagnetizeaza.
Formula este utilizata la construirea otelui in toata uzinele de arme.
Cei doi domni pricepura ca indivizii lor se comportau in tripla lor consecutiva ciocnire, ca doua cifre chimice matematice, pe care natura le pregateste, odata cu hidrargirul si cu sterina pentru a constitui in ambianta favorabila un rezultat; doua cifre care se ignorau si care s-a absrbit inevitabil, pe data s-au intalnit in bulevardul Matilda. Pentru a se putea duce fiecare din cei doi coerenti in directia lui anumita, trebuia de urgenta suprimata coerenta.
Coerentii se sculara de jos anevoie si intre dansii se petrecu un dialog. Monocoerentul zise:
-Sa depolarizam...
-Sa intercalam o radacina cu exponent, distantand la periferie plusul de minus, propuse bicoerentul
-Perfect! Perfect!
S-a produs dupa aceea o manevra migaloasa. Coerentii s-au asezat fiecare de partea unui copac, imprejmuit cu un corset de zabrele de fier si uitandu-se fix unul la altul si la copac, care in spatiul fizic e radacina cu exponentii, ca la niste jaloane ce trebuiesc diametral aliniate, ei s-au dta inapoi, incet, incet, centimentru cu centimetru, de-a lungul marginii bulevardului, dar destul de mult pentru ca intre ei sa se intercaleze un kiloetru liber, adica cinci sute de metri, de fiecare parte a copacului ales.
Dupa ce au luat in posesiune punctele extreme, au mai verificat inca o data coincidenta in plan a celor trei puncte si a verticalelor ideale, ridicate din ele in spatiu. Ca niste inotatori concurenti, pe marginea plajei, au rotit bratele de cateva ori si s-au pus pe fuga, in directia copacului, accelerand direct proportional cu mistuirea kilometrului.
Necunoscand legile secrete, descoperite de savanti, nici vraja precisa a formulelor in stare a se clatina, eu mi-am zis ca asa cum au apucat-o cei doi coerenti, departe de-a scapa unul de altul, de a se sustrage influentei mecanice si de a se dezlipi, mai repede se vor macelari. Eram totusi intrigat sa vad daca subterfugiul unui calcul in teorie exact, putea sa inlature legea magnetica si daca, dupa cum se infatisa rezultatul problemei, coerentii se vor gasi, atunci cand vor ajunge copacul, unul in locul celuilalt, fara inconvenient, dincolo de copac.
Incercarea fuse fatala. Ei s-au izbit de radacina cu exponenti... Izbitura le-a fost atat de puternica incat monocoerentului i-a intrat intre zabrele capul, retezandu-i-se urechile amandoua, care cazura ca niste tomate. Bicoerentul se alese cu nasul si barbia spintecate prin ingroparea unei zabrele a coliviei de fier a copacului, in carne. Cazand mutilati pe asfalt, mi se stinse pipa. Avui numai timpul sa-mi exercit sentimentul de umanitate. M-am repezit sus, acasa, si am adus cu mine vata, tinctura de iod, un lighean, un broc cu apa calda, vaselina si un servitor negru.
Dupa un sfert de ora de travaliu medical coerentii aveau capul de unsprezece ori mai mare decat inaintea experientei. Nepricepandu-ma la marea chirurgie, am invaluit ranile crude cu numeroase paturi de vata, distribuind rotogoalele de tifon. Fara intarziere, ei se infatisau ca niste figuranti de bal costumat, mascati cu capete de caini de bumbac.
-Lasati jobenele la mine, le-am spus. Nu se mai potrivesc. Si veniti sa le luati peste trei luni. Acum sa incercam sfaramarea dinamicii moleculare si a coeziunii mistice, dupa metodele vulgare.
-Dumneata vino incoace, ii zisei monocoerentului, luandu-l de mana si trecand drumul cu el. Birjar! du pe domn la adresa.
-Iar dumneata suie-te in trasura cu calul alb, si du-te la spital, ii spusei bicoerentului ramas. Poftim si urechile: baga-le in buzunar. I-am dat pachetul cu urechi, infasurate in Mica publicitate a unui ziar.
Coerentii s-au asteptat ca trasurile cuprinse de undele magnetice sa dea inapoi, atrase de fatalitatea electrica si sa se ciocneasca vijelios. S-au inselat. Eroarea lor venea din lipsa de incredere in virtutea antihilatorie a trecerii de pe un trotuar pe altul.
Din aceasta relatare veridica invatam ca nue ste bine sa ne ducem la predica si la conferinta pe jos si ca trasura ajuta mult la sosirea corecta si la traiectoria rectilina. Bicoerentul era un pastor luteran, iar monocoerentul un agregat de fizico-chimice remarcabil.





Duminica oculta


Aceasta pagina a fost accesata de 1134 ori.
{literal} {/literal}