Catunul de sticla

Catunul de sticla

de Tudor Arghezi

In satul unde m-a prins pe neasteptate zapada, drumurile s-au inmormantat intr-o singura noapte si o pustietate alba a pus pe campie stapanirea ei miraculoasa. Noua stihie nu seamana cu nimic si parca s-a petrecut intr-adevar o minune totala. De la ivirea luceafarului, de aseara pana in zorii zilei de hartie, culorile toate s-au topit intr-o singura culoare, de lumina adormita, care acum viseaza.
Intai, stelele si luna s-au pogorat, pe cand visam cu copiii, pana la pamant, si au ramas, de jur imprejurul colibelor si pana in marginile departate ale zarii, inradacinate. Si ca firele de papadie, care infloresc in gamalii umflate, de paienjenis, s-au depanat de toate razele si pulberile lor argintate, si scrumurile lor nepipaite au zburat si au cazut. Si, mai tarziu, popoarlee de ingeri mici cat scatiii, au venit si le-au asternut fiecare cu o batista de olanda, cu care unul altuia, ingerii sterg lacrimile si sudoarea. Si trebuia sa vie si desigur a venit si o aratare de icoana , pe care noi n-am vazut-o, pentru ca ne-a furat somnul si ne-a dat in leaganul cald toata noaptea. Veniti din paturi langa mine, voi, copiii mei, asa, incet si taras prin asternut, ca sa va povestesc cum a fost si cum are sa mai fie, pana la Craciun, pana la Boboteaza si pana mai tarziu, cand stelele si ingerii vor veni iarasi sa-si ia cenusile si scutecile inapoi...
S-a mai intamplat soi alt lucru neobisnuit. In mijlocul satului, ne-am pomenit cu niste ursi, apropiindu-se de obloane si cautand sa zareasca inauntru ca sa ceara pat si putina caldura. Vanturile din munte s-au napustit pe ei, au urlat padurile cu clocote nemaipomenite, cararile stiute s-au astupat, barloagele au fost pierdute, si bietii ursi au ratacit pana la primaria si bsierica noastra. Prin intuneric, oamenii au crezut ca a venit Mos Craciun si Sfantul Petru sa scrie, trimisi de imparatia de sus, numele fetelor cuminti si ale baietilor care nu s-au zgariat si nu s-au batut, ca sa le aduca daruri. Cam asa umbla, in luna lui  decembrie, cu catastivele, luminate de un felinar - cateva nopti de-a randul - solii cercetatoti, luand insemnari si stiinte, pe la toate casele, de la pisici, de la catei si de la cioci. Sa nu credeti ca daca dai un ghiont, daca furi o bomboana, daca musti din felia de unt a fratelui, daca iti infingi mana in parul surioarei si tragi, sa nu credeti ca nu stie numaidecat Dumnezeu. Lumea e plina de ochi, vorba se duce din gura in gura, si cand nu o scrie nimeni in vederea Craciunului, tot se afla - prin vrabii, prin veverite, prin toate pasarile si lighioanele, care nu sunt puse degeaba pe lume. De vine uliul si se roteste  pe sus, de ce se uita la el gaina, ratele si hulubii? Gaina spune, si uliul duce vorba mai departe.
Luminandu-se nitelus, oamenii au gasit ursii colindand prin sat si, speriati, au iesit cu furcile si i-au gonit. Cu vantul impotriva, cu oamenii impotriva... In vizuini ii asteptau puii, copiii lor cu botul mare, cu ochii mici, si vedeau la ceasornicul din parete, ca parintii intarzie si nu mai vin. Ursul mangaie dulce cu laba lui de fier, cand isi dezmiarda puii, facandu-si-o de matase si de catifea, si mama ursoaica isi face nasul moale cand si-l vara sa-i gadile intre sale. Unde s-au dus ursii alungati din sat, nu stie sa ne spuie nimeni : pana la primavara, cand incep sa se intaorca nevastuicile la staul si florile incep sa scoata scufii albastre si albe, din araturile cartitei negre...




Catunul de sticla


Aceasta pagina a fost accesata de 2740 ori.
{literal} {/literal}