Abecetarul

Abecetarul

de Tudor Arghezi

Ion D. Marinescu este elev in clasa I-a primara si sta ingandurat pe un scaunel, speriat de literele abecedarului. E intr-a saptesprezecea zi de scoala. In mana lui minuscula condeiul e mult mai greu ca piatra cu care da in sus, mult mai complicat ca prastia, ca turca si coinacul. El poate merge pe bicicleta insa nu poate sa tie condeiul dupa cum i se cere.
-Ma ustura destiul, se plange Marinescu, caruia la scoala ii zice ca lui tata-su, om in varsta, cu inele, cu ceas la brau si cu mustati. Lui i-ar placea mai bine sa-i zica la scoala Ionel, ca acasa.
Dar nici acasa vorba Ionel nu mai suna ca pana in luna lui septembrie 1927, cand au intrat in viata lui programul. Domnul, Scoala, Catalogul ... El simte ca de aici inainte totul va merge numai cu program si certifict si ca orice om strain o sa iba dreptul sa se amestece in sufletul lui, desfatat pana atunci de mama, care nici ea nu mai seamana cu ce era, aparand programul si "abecetarul" cu salbaticie.
Toata lumea s-a invoit sa-i puie in mana un condei, un bat mic cu penita-n varf, si sa-l tortureze, silindu-l sa faca litere dupa model. Cand il ia de jos, el se uita la condei, ca la un lucru pe care nu-l poate stapani, care poate sa ia foc, si sa-l arda pe maini, cine stie? Ar vrea sa faca un catel sau o pisica si trebuie sa faca niste lucruri care se numeste Bi, Di, Fi si Zed, si sa le tie minte pe toate, cum se scriu si cum se rostesc, cu toate ca sunt aproape la fel.
Si, nedespartita de toc, e sticla cu cerneala. De unde a mai iesit si sticla cu cerneala? Dupa cat se vede, aceasta apa neagra nu se mai intrebuinteaza la nimic altceva, decat la scris. Dai drumul tocului in cerneala si-l scoti manjit si cu el te mazgalesti pe degete, pe haine, pe nas. Ionel e acoperit de cerneala, parca ar fi fabricat-o el in albie si in lighean, inainte de a fi umplut sticla cu ea.
Cerneala nu exista inainte de septembrie 1927. Ce cauta cerneala in viata lui, ca sa i-o indurereze in fiecare zi? De dimineata pana seara, nu-i vorba decat de cerneala si de alfabet. Si, cerneala asta e un element diavolesc; cu cat te stergi de ea cu atat se intinde mai departe. O ai intai pe doua degete, pe urma vine pe cinci, trece pe mana stanga, iese pe obraz, o gasesti seara cand te dezbraci pe camasa. Parca e vie si umbla singura. Intr-o zi, cand a voit sa se spele de cerneala, ca sa nu-l mai vaza mama lui, se facuse negru si sapunul si manjise odaia intreaga si doua prosoape si se prelinsese o pata si pe catel, singura rubedenie adevarata, care-i mai ramanea intacta lui Ionel din toata familia, intrata in abecedar si in program.
In cele din urma, el a mai invatat o amenintare pe care nu o stiuse :
-Ai sa ramai repetent!
Nici nu incepuse bine anul si el se vedea destinat sa ramaie repetent, fara sa priceapa ce se ascunde dedesubtul acestui cuvant pronuntat cu disperare. Deocamdata, el isi inchipuia ca o sa ramaie cocosat sau schiop, si se temea.
Condeiul lui Ionel e vrajit. Pana nu-l inmoaie in cerneala, el e usurel si se invarteste lesne, ca o furculita,si mai lesne. Indata ce l-a inmuiat, condeiul se schimba. Se pironeste pe caiet si nu se mai misca, desi el trebuie dus numai cu cele trei degete, cu care te inchini. Si trebuie dus in sus, apoi dus in jos, apoi intors de jos in sus si dus invartit. Ionel face tot ce poate intre scaunelul si masa lui mica de lucru, scoala scaunelul pe doua picioare, isi opinteste genunchii in masa, apasa cu cotul, se incovoaie din umeri, scoate limba, ii vine sa stranute. Alaltaieri, nu stiu cum s-a sprijinit in toate astea, ca au sarit masa, scaunelul, condeiul, cerneala si abecedarul deodata, toate, in zece parti, ca dintr-un arc, si Ionel a ramas repetent, in mijlocul odaii, pe spate, cu picioarele in sus.
-Lenesule, o sa-ti rup urechile, daca mai faci asa, s-a rastit mama lui Ionel. Stai aici langa mine si scrie... Fa pe a.
-Nu poci... Nu poci deloc, plange Ionel rastit. Mama... Vino sa te pup...
-Ia, te rog, sa fii serios... escrocule! ii raspunde cu cruzime mama lui ... -si Ionel se apleaca pe caiet cu niste lacrimi cat strugurii, atarnate de gene.Trebuie sa poti!
Ionel ar vrea sa faca pe a.
-Nu-ti place cartea, ticalosule...
-Ba-mi place, zice Ionel, cu frica si dezgust.
- O sa te dau la fierarie, sa cari cu spinarea ... L-ai facut pe a? Cum se face ... a?
-A? ... a? stiu!
-Nu stii nimic, esti un prost -un cerc si o coada.
-Era sa spui si eu ... zice Ionel
-Ia spune atunci cum se face b?
-Bi ... bi... da, se face ... bi ... stai ca stiu. E cu coada de purcel.
-Desigur ca e cu coada de purcel, dar coada vine la urma, nu se incepe cu coada. Baga-ti mintile in cap - ii zice mama lui incruntata - ca ma scoti din rabdari... Tragi o linie de jos in sus, de la stanga la dreapta  fara sa-i dai drumul, te intorci cu linia sus, de la dreapta la stanga, aluneci in jos, intorci in sus si faci o codita de purcel... Ai inteles?
Ionel tace.
-Ai inteles?
Ionel tace.
-Ai inteles sau nu ai inteles?
-Ma doare aici, ingana Ionel, clipind din ochi si ducand mana la frunte.
Sfarsitul e intotdeauna inspaimantator. Mama nu-l bate pe Ionel, caci vrea sa-l faca sa inteleaga de vorba, insa il face "prostule, dobitocule, puturosule; cand eram ca tine stiam zece poezii, pe dinafara", si cate altele, care-l rusineaza cumplit pe Ionel, mai ales poeziile, caci el nu a invatat nici una.
Dar e mult mai grav, ca i se fac bagajele, ca sa plece, sa plece in lume singur, cu geamantanul taras. O sa se faca seara, o sa ploua, si el o sa se duca pe drumuri pustii, o sa mearga asa mereu si o sa-l manance ratele.




Abecetarul


Aceasta pagina a fost accesata de 13102 ori.
{literal} {/literal}