Un colt de tara
de Tudor Arghezi
Un colt de tara urca lin Carpatii,
E al ciocoiului, si prost si ingimfat,
Care-si tot striga de un timp argatii,
Sa duca vitele la adapat.
Conacu-i gol si staulele-s goale.
Niciun argat nu e sa dea raspuns.
Satenii, hotariti sa se rascoale,
S-au inteles cu totii intr-ascuns.
E zgomot si neliniste si foame,
La vaci, la cai, la oi si boi.
Ciocoiu-ar vrea sa-i prinda, sa-i inhame,
Adusi legati argatii innapoi.
Jandarmii, popa si invatatorii
Tinjesc, de parca fiecare-i mort.
Prefectul stie ce cam vrea poporul
Si scrie stapinirii un raport.
Dar pina una, alta, -ncearca
Ciocoiul sa dea viteel la apa.
Dar ce? i-asculta vre o vaca, parca?
Si cu indemnuri proaste vitele s-adapa?
Ar vrea sa le adune-n batatura.
Niciuna de pe loc nu se runeste.
Ar vrea sa le-mblinzeasca, dar vorba-i parca-njura
Ca vitele nu stiu stircat pe frantuzeste.
De-o vina joaca riga, se-ntinde, se rasfata,
Strein, minca-l-ar buba, de tarina si vite,
Nu stie ce e gisca si crede ca e rata
Si nu deosebeste pe cal nici pe copite.
Ce-i cu maimutele-astea rase,
Cu geam la ochi si cu nadragi pe dunga
Inhaimarate ca la parastase
In straine negre si cu coada lunga?
Se uita boii, vacile mirate
La maimutoiul asta de sirma, cilti si cirpa,
Cu vorbe-ntortochiate in git si scilciate,
Ca li-i si lor lehamite si scirba.
Catelul se repede la desculti,
Farima de bot negru baltat, de catifea.
Intre dulai si oamenii cei multi,
In satu-ntreg e singura lichea.
Un colt de tara
Aceasta pagina a fost accesata de 2722 ori.
