Sufletele mele-s doua
de Tudor Arghezi
Sufletul mi-e un jucator pe sfoara.
Dar sufletele mele-s doua.
Unul intinde sfoara si o desfasoara
Necontenit, taioasa, vie, noua,
Si celuilalt «ridica-te si du-te»-i spune,
Si celalalt, rinjind i se supune.
Ochii acestuia de fiara sint
Si-l gauresc uitindu-se-n pamint
Si seaca apa si-ard pe sus
Soimii de vii, in zborul din apus.
Monstrul din aer poate sa se lase
Purtat in bici pe firul de matase,
Cu talpa lui de piatra si pamint,
Parca purtat si leganat de vint.
Scrisneste.
S-a oprit.
Nu-i dau ragaz.
Biciul meu greu ii cade pe grumaz,
Pe umere, pe pulpe, pe picioare.
Racneste, urla, vrea sa se scoboare.
Nu-i nici-o clipa de repaos.
Arunca-te si cazi in haos,
Si ametit, precipitat in el,
Sfarima-ncuietoarea de otel.
Sufletele mele-s doua
Aceasta pagina a fost accesata de 3261 ori.
