Stinse scintei

Stinse scintei

de Tudor Arghezi

De ne-ar ajunge numai icoana ce o lasa
O unda linga luntre, un povirnis de casa,
O vatra-nvaluita-n cenusa catre seara
Sau un tighel de piatra pe-o cruce seculara.

Tu ti-ai inchide ochii si le-ai porni sa vie
Icoanele pierdute-n lumina aurie.
Si-ai retrai trecutul intreg, cu ochiu-nchis.
Fara sa simti ca-ncepe sa semene a vis.
Dar invierea celor ce-au licarit de sus
Si se intorc sa urce pe zari, de prin apus.
In pulberile lumii cernute-n amintire.
Se intocmeste goala, intr-o perdea subtire.
Icoana lor e vie, dar sufletul defunct e.
Ce-a fost hotar iti lasa din el citeva puncte.
Din fosta-mparatie azi a ramas o harta,
Cu care-n vintul iernii cirpesti fereastra sparta.
Era portretul unei fapturi de alb azur.
Din care, pentru lampa, croiesti un abajur.
Aducerile-aminte biletul ti-l trimit
Cerind adeverinta un plic neiscalit.

Tu, du-te si atinge-ti de lacuri si gradini
Aripile minjite. din timpuri, cu lumini.
De vreme ce dorinta si vatra nu-ti ajung.
Petrece lumea toata. calare,-n lat si-n lung -
Si todeauna tinta la care ai ajuns
Sa-ti cadamoarta-n suliti. ca un vultur strapuns.




Stinse scintei


Aceasta pagina a fost accesata de 913 ori.
{literal} {/literal}