Satan
de Tudor Arghezi
Calatorind pe malul furtunilor latine,
L-am intilnit, sol pasnic, pe-o stinca de topaz,
Cu ochii, ripi de umbra, deschisi din cer spre mine,
Cu talpa roza, linsa, subt munte, de talaz.
Gol in imensa zare, tacut si ginditor,
Cu bratele paroase, la piept, facute cruce,
Privirea la luntrea-mi alba pe unda cum se duce
Tirita de virteje, - picior peste picior.
Desi namiez, in umbra, culcata peste mare,
Ca dira unei neguri in care se resfring,
Vazui cum fimamentul roieste si tresare
Din mii de candrelabre aprinse din adinc.
Si se-ntreba atuncea speranta mea mirata :
Cine-ar fi fost sa fie barbatul urias,
Oprit pe tarmul lumii, cu-o mina-atit de lata
Incit putea sa joace pe deget un oras ?
Am ridicat lopata in semn de datorie
Si m-am sculat din luntre, de jos, ca sa-l salut,
Ca-n fata unui rege strein, recunoscut.
El isi intoarse capul putin, strimbind in loc
Planetele ca mingea, si luna cum e chifla -
Si incruntind sprinceana pe ochiul lui de foc,
Raspunse Europei, orgolios, cu tifla.
Satan
Aceasta pagina a fost accesata de 35285 ori.
