Sa ti-o sarut

Sa ti-o sarut

de Tudor Arghezi

Ti-o-ntorc pe dos si fata si nu ma pot supune
Sa cred ca floarea asta, ce-o tiu, nu-i o minune.
O-asemanam cu-o floare, dar seamana c-o stea.
Cand ai furat-o poate, din locul ei, candva,
Pe drum, la pogorare, din ceruri, din zenit,
Te-a furnicat cu haruri si ti s-a-ntiparit.
Ca ma smeresc sa cuget e lucru de crezut.
Da-mi fiecare deget, din cinci, sa ti-l sarut,
Si tie, fata zvelta, care-nvartesti in aer,
Ca o sfarleaza, fusul pe firul tors din caer,
Si tie, straduitul cu palma grea si tare,
Cu ele imbracate, de fier, ca-n degetare.
Gandeste mintea, zicu-mi, dar ce-ar putea sa faca
Fara gandirea mainii, inchisa si saraca?
In scoica ei lipita si-ar duce in zadar,
Pe funduri, stralucitul curat margaritar.
O scrie slova mana si e nemuritoare,
Pe cat vor fi mai multe si veacuri viitoare.
Si ochii plang, dar plange si mai adanc vioara,
Ca plange mana-n coarda oftata, surioara!
Si mesterul Manole visa o manastire,
Dar cine-a scos-o vie din moarta-nchipuire?
Cinci degete-ale dreptei cu cinci din mana stanga
Putusera s-o-nalte si-ursitele sa-nfranga;
Aceleasi maini si brate care-au cioplit in stanca
Si Sfinxul, pazitorul nisipurilor inca.
Il vezi in dreptul lunii? pe crestetele lui
S-a ridicat parechia de lei cu patru pui.




Sa ti-o sarut


Aceasta pagina a fost accesata de 2905 ori.
{literal} {/literal}