Psalmul de taina

Psalmul de taina

de Tudor Arghezi


O, tu aceea de-altadata, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea si-ai luat intr-insul locul mumii,
Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure,
Scrisa-n visare ca o slova, infipta-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cantec viata cu brate stranse de grumaji
Si m-ai oprit ca sa mi-o caut la tine-n palme si-n obraji
Pe care te-am purtat bratara la mana casnica-a gandirii.
Cu care-am nazuit alaturi sa leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, batut in cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece miscare pierzi cu-o petala cate-o stea.
Pamant figaduit de ceruri cu turme, umbra si bucate.

Tu care mi-ai schimbat cararea si mi-ai facut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurata dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si tarmii-mi cresc in jur cat noaptea, pe cat talazul mi se-ntinde
Si ai lasat sa rataceasca undele mele suferinte;
Unde ti mainile sa-ntoarca in aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale sa-mi caute-n cununa spinii?
Si soldul tau culcat in iarba, pe care plantele-l cuprind
Si-asculta-n sanul tau suspinul iubirii, cucerit murind?

Tu ce nfiori pe sesuri plopii cand treci din crestet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntalneste o plasa calda de racoare.
Tu ce scrutezi, scotandu-ti sanii pe jumatate din vestminte
Ca sa-i sarute focul gurii, cuprinsi de maini cu luare-aminte,
Pustia vremii, strabatuta de soimi de scrum si de nisip,
Carora vantul le-mprumuta o-nfatisare fara chip;

Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o sageata fara tinta,
Si frumuseatea ta facuta pare-a fi fost ca sa ma minta.
Dar fiindca n-ai putut rapune destinul ce-ti pandi faptura
Si n-ai stiut a-i scoate-n cale si-a-l pravali de moarte, ura;
Ridica-ti din pamant urechea, in ora noptii, cand te chem,
Ca sa auzi, o! neuitata, neiertatorul meu blestem.





Psalmul de taina


Aceasta pagina a fost accesata de 1104 ori.
{literal} {/literal}