Psalm VII

Psalm VII

de Tudor Arghezi


Vecinul meu a strans cu nendurare
Gradini, livezi, cirezi, hambare.
Si stapanirea lui se-ntinde-acum
Pan' la hotarele de fum.
Soarele-apune zilnic si rasare
Intr-ale sale patru buzunare.
Vazduhu-i face parte din avut
Cu-al zalelor de stele asternut.
Luand si lumina-n tarcul lui de zestre,
O potcovi si-o puse in capestre.
Din cer ia fulgeri, din pamant grasimi,
Adancuri inmultind cu inaltimi,
Si fostul meu vecin de tarm se tine
Vecin de-o vreme, Doamne, si cu tine.

Urechea lui inchisa pentru graiuri
Cu seama s-a umplut, de mucegaiuri.
Gingia moale, intarcata, suge,
Ochiul porneste bland sa se usuce,
In pantec spini, urzici si aguride
Dau stiri de belsugul ce-l ucide.
Crestetul gol poti sa-l incerci
Puhav subt pipait, ca pe ciuperci.
Si-i subred ca o funie-nnodata,
Cu capataiu-n barca innecata.

Doame, asa obicinuit esti, biet,
Sa risipesti faptura ta incet.
Prefaci in pulbere marunta
Puterea darza si vointa crunta.
Faci dintr-un imparat
Nici praf cat intr-un presarat.
Cocolosesti o-mparatie mare
Ca o foita de tigare.
Dintr-o stapanire semeata
Ai facut putina ceata.
Zidind, schele-nalte si repezi ridici,
Incaleci pe livezi cat muntii melci mici.
Paretele-i veacul patrat
Si treapta e veacul in lat
Si scara e toata vecia.
Si cand le darami, trimiti clipa
Sa-si bata aripa
Dedesubt.
Musca muta a trecutului rupt.




Psalm VII


Aceasta pagina a fost accesata de 1140 ori.
{literal} {/literal}