Psalm (3)

Psalm (3)

de Tudor Arghezi


Tare sunt singur, Doamne, si piezis!
Copac pribeag uitat in campie,
Cu fruct amar si cu frunzis
Tepos si aspru-n indarjire vie.

Tanjesc ca pasarea ciripitoare
Sa se opreasca-n drum,
Sa cante-n mine si sa zboare
Prin umbra mea de fum.

Astept crampeie mici de gingasie,
Cantece mici de vrabii si lastun
Sa mi se dea si mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceata,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Si prins adanc intre vecii si ceata,
Nu-mi stau pe coaja moile omizi.

Nalt candelabru, straja de hotare,
Stelele vin si se aprind pe rand
In ramurile-ntinse pe altare
Si te slujesc; dar, Doamne, pana cand?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Si de-a rodi metale doar, patruns
De grele porunci si-nvataminte,
Poate ca, Doamne, mi-este de ajuns.

In rostul meu tu m-ai lasat uitarii
Si ma muncesc din radacini si sanger.
Trimite, Doamne, semnul departarii,
Din cand in cand, cate un pui de inger,

Sa bata alb din aripa la luna,
Sa-mi dea din nou povata ta mai buna.




Psalm (3)


Aceasta pagina a fost accesata de 4141 ori.
{literal} {/literal}