Prietenie

Prietenie

de Tudor Arghezi


Dar luat vrajmasul singur, in parte, fiecare,
Era un om ca tine, cu buzele amare.
Tu i-ai ucis un tata, el ti-a ucis un frate,
Din tara prinsa-n flacari pierise jumatate.
Erau zvirliti in groapa cu mortii, si raniti.
De vii, si oropsiti de-ai lor si urgisitii.
Tu n-ai vazut, ca mine, inchise de curind
Si proaspete, mormintele miscind.
Ce ti-am facut eu tie, ce mi-ai facut tu mie,
Ca  tara ta sa fie cu-a mea dusmanie ?
Ne pasa, oare, noua, ca domnii-n capitale
Se-ngina ca dulaii rinjiti si-si dau tircoale?
Ni se sporeste vlaga, si griul ni se coace
Cai repede-n razboaie decit in timp de pace ?
Ca sa se piarda urma, cel ce-a intrat sa fure
Da foc si la padure.
Sa arda codrii, muntii si zimbrii-n jar, si cerbii,
Cu  potera-n poteca,  haiducii-odinioara
Stiau si sa si moara,
Pe cind stapinii lumii, de-obirsie craiasca,
Si sluga tiritoare stiu numai sa traiasca.
Si domnul, ca tilharul, isi intocmeste-o lege
A lui, cum o-ntelege.
Deosebirea este ca unul o plateste
In streang, dar cel cu biciul si legea-mparateste,
Ascunsa-n ea prin colturi cotite si-n unghere,
Din care-si trage drepturi, mindrie si putere.
Caci legea pentru dinsul e dulce, bade-Ioane,
Si numai pentru tine e plina de capcane.
El poate mii de oameni, in tihna, sa omoare,
Legindu-si zalbanaua de cimpul de onoare.





Prietenie


Aceasta pagina a fost accesata de 1481 ori.
{literal} {/literal}