Pana atunci
de Tudor Arghezi
Pana-n sfarsit, sa nu uiti mareata sarbatoare,
Cand te-ai sculat din pulberi deodata in picioare.
Privirea ta tarasa si-mpiedicata-n tina
Primi din departare intaia ei lumina,
Si-o data dezlegata de mal si de tarana,
Ajunse scrutatoare, senina si stapana.
Erai o radacina si nici de-abia un trunchi:
Ai smuls-o de sub tine si-ai frant-o pe genunchi,
Si slobod de osanda de rob incremenit
Te-ai desfacut de locul osandei si-ai pornit,
Si cumpanit pe cate o talpa si-un calcai,
Ai fost pe verticala inalta cel dintai.
Iti ridicasesi capul de jos, chemat de soare,
Si incepu indata si cugetul sa-ti zboare.
Tu ti-ai invins pamantul, mormantul si destinul.
Se invinsese omul neasteptat, strainul.
Pana atunci
Aceasta pagina a fost accesata de 2471 ori.
