Oseminte pierdute

Oseminte pierdute

de Tudor Arghezi

Iubirea noastra a murit aici.
Tu frunza cazi, tu creanga te ridici.

Atat amar de ani e de atunci!
Glicina tu, florile-ti arunci.

A mai venit de-atuncea sa va asculte,
Voi plopi adanci, cu voci si soapte multe?

Voi ati ramas intorsi tot spre apus,
Voi cresteti toti de-a pururea in sus.

N-o mai zariti, din varfuri, nicaieri?
stiti voi ce vorba este vorba “ieri”?

La poarta, umbr-aceluiasi stejar,
Ma rog, intrand de domnul gradinar.

Fantana curge, ca si-atunci, mereu,
Tu curgi, fantana, pe trecutul meu.

si toate sunt precum le-am cunoscut,
Ramase-asa, ca dintr-un inceput.

I-am spus ca vreau sa caut un mormant,
Pe care l-am sapat, de mult, cantand.

si mi-a raspuns ca nu e in gradina lui.
E-adevarat. Nu este mormantul nimanui.






Oseminte pierdute


Aceasta pagina a fost accesata de 1269 ori.
{literal} {/literal}