Om de pamint
de Tudor Arghezi
Cladita-ncet cu dalta si mistria,
Zidirea lui atinge-n cruci
Taria.
Plesuve piscuri, zvelte, drepte, rupte:
Sorocul implinit al unei lupte.
Mestesugarul trist a biruit.
Scoboara birnele neodihnit
Si, desfacute miinile de scule,
Si le-mpreuna: doua-au fost destule -
Si se masoara-n ce-a facut.
Rasplata
Este ca-si vede lucrul nazuintii gata.
Mosia strajuita de statui
E doara sporul framintarii lui.
Nu se ghicise pina-n ziua saptea
Ce desluseste ochiul pe-ntuneric noaptea.
Putea sa fie piscul mai frumos,
Daca te uiti in sus, de jos.
De-abia la virf ce scoabe cu talpa pot sa-l lege
Mai trainic, ziditorul intelege.
La truda, zi si noapte, doua vieti,
Afli ce stii, si ce-ai stiut inveti.
Mestesugarul, tata, e pamintul.
I-ai auzit tu geamatul, cuvintul ?
Ti-a spus ce vrea si ce si-a pus de gind ?
Ca este greu, ca-i prea tirziu sau prea curind
Sa scapere tarina vulvori si jar de vatra ?
S-a plins ca vintul gol il chiuie si-l latra ?
Ca duhurile rele, a ocara,
Minjesc catapeteazma cu aripa murdara ?
Ca-i imbaleaza varul si-i vira viermi in grinda ?
Ca neputind sa-l spurce, il spurca in oglinda ?
S-a plins de carne, cind a fost strivit
in ripa lespezilor de granit ?
Cind l-a calcat, minat piezis de slugi,
Calciiul temeliei, de colt, pe tavalugi ?
Pamintul nu se plinge.
Lui nimic
Nu-i de ajuns de mare ca sa nu-i fie mic.
Crincen
Ia cuget si la fapta,
El se-nclesteaza-n el si rabda.
La miazanoapte si la zi-amiaza.
Muntii treziti la veghe stau de paza,
Si imbulzita coifurilor gloata
Nu are-n strunga loc sa treaca toata.
Dintre cetati de plumb si de omat
Purcede inainte si-ndarat,
Se dezmortesc din stincile oprite
Zvonuri de lanci, murmure de copite.
in pesteri si firizi, nerabdatoare,
Bat hergheliile copita de zavoare.
La trecatori, in marea sihastrie.
Un urias se scoala, cu zaua argintie.
Cu fruntea-n cer, cu scut la cingatoare,
Scrutind in sa tinutul si linistea, calare.
Din neamul vechi al
Crailor
Carpati,
Nascuti din piatra maica,
Sint teferi zece gemeni, alaptati
La ugerii salbateci de zimbroaica.
Uite-l sfiios, ursuz si mut.
Smerit ca la-nceput,
Destoinic insa si a doua oara
Sa mai ridice un hotar de tara.
Nestiutor de sine si de tot,
Frint pe genunchi ori opintit in cot.
il mingiie de viata si de moarte
Rotirea-n bolti a soimilor, departe,
in rotogoale, prinsi in curcubeie.
Si, dimineata, proaspata scinteie
O ia din pilnii de zorea
Si-i scrie
Domnului cu ea.
Om de pamint
Aceasta pagina a fost accesata de 2315 ori.
