O razbunare

O razbunare

de Tudor Arghezi


Nu era inca noua sute sapte,
Dar nu curgeau miere si lapte
Pe Arges, Olt si Vedea.
Nu erau ale tale nici livedea,
Podgoria, prisaca,
Nici tara ta, saraca.
Zisei a ta c-asa vorbirea vine,
Si o zisei cam de rusine.
Toate erau, din vami in vami,
Inchise ca in chingi cu catarami,
Cu lacate si cu titine;
Ca sa pricepi ca tie nici praful nu-ti ramine,
Ca toate sint de tine,
De mina si de gura ta streine.
Uscindu-te de singe si destramindu-ti viata,
Iti lasa din malaiu cernut prin ciur, matreata,
In tara mare vei putea s-arati
Ca,-nchise ca-n cetati,
Stau strinse si-ncuiate
Belsugurile toate,
Si cheile-s la ei,
O mie de stapini cu chei,
Care descuie tara si-o incuie,
Ca un cosciug batut in cuie.
Noi ne rotim ca soarecii-mprejur.
Ca sa apuc un sac de griu, il fur,
Si toti traind din pacaleala,
Tot omul e-nselat si-nseala.
Ne minte stapinirea si o mintim si noi.
Ciocoiul fura lumea, si lumea pe ciocoi,
Dar pe cind noi ascundem de el un znop de soare,
El suge vlaga, singe si sudoare.

Cit tine anul, toamna, iarna, vara,
Sporeau durerea si povara.
Si se-adincea o granita mereu
In sinul tarii si-n poporul meu;
Asa ca-n vremea ei de ridicare,
Traiau in tara, doua, alaturea, popoare,
Ca doua ape blestemate,
Sa zaca-n doua matci apropiate,
Sa nu te intilneasca nicidecum,
Una sa sece-n drum,
Sorbita de pustie,
Si alta, subtiata, s-ajunga-n marea vie.
Fruntaria fusese si-a singelui, mai des,
In sufletele sterpe de-nteles;
Poporul de o parte, si dincolo e ceata
De domni scrobiti cu nazuri, si pielita pastrata.
Poporul si stapinii;
Stapini si ai cenusii din vatra si-ai tarinii,
Inscaunati prin vremuri, ani sute si mai bine,
Din voia si-nvoiala poruncilor straine.
Gingasia de-afara
Se incuscrea cu vechea ginganie din tara,
Si strinse, inclestate, pe-o zestre amindoua,
Corceau pe o a treia ginganie, mai noua.
Ciocoiul, cioclovina,
A stingherit in muguri de-a si-ncolti lumina
Si s-a urcat in circa pe cei multi,
Flaminzi, ca boii-n juguri, si desculti,
Povestea mai devale
Nu-i sir de vorbe goale,
E fapta petrecuta si traita
Pe-o vale dintre salcii si rachita.

Traise cioclul nouazeci de ani,
Un veac de jupuiala de piei, de pe tarani.
Nu mai voia sa moara,
Zgircit la magazie si la moara...
Cind se borseau merindele-n camara,
Chema la curte pe argati,
Pentru pomeni si pentru raposati.
Masa si tat'su, din pamint,
Sa-nghesuiau intr-un mormint,
Cu patru rinduri de parinti,
Neamuri, spusesera, de printi,
Vestiti [rin circota si calicie
Si toti de-o apa si de-o alifie.
Le luasera taranilor iobagi
Si nasturii, si cracii de nadragi.
Pomana: putregaiul de brinza si de peste.
Un mort ori un ruman se multumeste
Cu ce arunci si pute,
Dintr-un hirdau si-o bute,
Cu mizga si cu varsatura.
Ciocoiu-i pravoslavnc si a-nvatat Scriptura,
Stiind ca nici o jertfa nu se pierde,
Fie ca brinza-i neagra, fie ca-i carnea verde,
Ca sufletul iti intra-n Rai,
Impartasit cu musita si mucegai.
Pina la ceruri, lucrul puturos
Ajunge duh si fum cu bun miros.
Dar bunatatile boierului de dar,
Erau zvirlite-n balegar,
Nici ciinii, invatati cu gusturi rele,
Neastingindu-si narile de eel.
De hrana lor, a ciinilor, ce vorba!
Sa-i mai indopi cu mamaligi si ciorba?
Astea-s facute pentru porci, ca-ncai
Nu-i de prisos risipa de malai.
Ciinii mincara ce boierul stie,
Caciulile cu mot, de murdarie,
Si ce pacat
Ca omul sa manince ca ei nu s-a-nvatat.
L-ai tine toata viata si fara cheltuiala.
Apoi, sa stii a burta goala,
Silit infometata, lingind din ce se-arunca,
Asculta mai supusa de bici si de porunca,
Si istovita vlaga de muncisi de corvezi,
Nu te mai fura gindul, adormi si nu mai vezi.

Se necajea ca nu pusese bir
Pe crucile din cimitir,
Pe nas, pe ochi, si gura
Sa cumpere si apa la toata-nghititura.
E drept ca necioplitul s-asculte pe degeaba,
Ori sa-i graiasca pliscul, cind nu-l priveste treaba?
Cu dopuri in ureche si-n limba cu calusul
Poti masura naravul cu dramul si causul.
Imi place ca-n podgorii, lucrind cu doua miini,
Muncesc culegatorii cu botnite de ciini.

Iti cade umbra lunga pe razoare,
De ce treci pe mosia lui, la soare?
Cocosii nostri cinta mult prea tare,
Tocmai cind face el numaratoare,
Plecat intre bomboane si clondire,
Il fericeste tabla de-nmultire.
Macar o socoteala de-a surda, cu plaivazul,
L-a bucurat in suflet, i-a luminat obrazul.
Sa vezi cum pe hirtie
Se face zece - o suta si o mie.
Il ia cu o sfirseala si ofteaza,
De pilda daca trebuie sa scaza,
Si nu-si mai vine-n fire
Cind face-o impartire.
In schimb, e-n toane bune
Creionul cind se joaca sa adune.
Ce rost mai are viata, sa dai in loc sa iei
Un ban, doi bani, un leu, doi lei?

El are doi banuti. La buna cercetare,
O banita-i mai mica si-o banita-i mai mare,
Si cumpara cu una, si cu cealalta vinde.
Nu se scurteaza una, nici alta nu se-ntinde.
Sint gemene-amindoua, rotundul e rotund,
Si doagele-s aceleasi din gura pina-n fund.
N-ar fi nimic de spus,
De nu ar avea fundul batut ceva mai sus.
In ouale, trecute prin inel,
Si daca trec e vai de el,
De Stan, Ion, Manole si-orisicare.
Face de oua insemnare,
Ca daca vin de imprumuta
Porumb, ia munca mie-n suta,
Pe sacul de faina pentru iarna,
Platesti un an de zile, la povarna,
La plug, la secera, la sapa.
Se face veacul de cind tot ingroapa
Barbati, neveste, vaduve, copii,
Ca in pamint, in munci si datorii.

-"Asta traieste cit butucul rotii.
O sa ne-ngropi si stranepotii,
Parsiva spita de boier,
Si ne jupoi, rugindu-te la cer, -
Scrisneau din dinti si din masele
Traanii goi, cu ce-au ramas din piele. -
Te saturam noi de banet"!
Minia le crescuse-ncet-ncet.
Ia, ca-ntr-o zi de vara,
Vneea boierul de la gara,
Culcat alene int rasura,
Arsita tare, flacari, nu caldura.
Ia, si taranii se-aratara
Din papusoi si din sacara.
Ciocoiul nu se astepta.
Zece oprira caii pe sosea.
Din zece s-au facut, pe nevazute,
Oamenii, sute.
-"Da-te, boierule, - zic, -jos,
Si nu tipa, ca-i de prisos.
Avem cu dumneata o socoteala
(Boierul mai sugea o portocala)
Si facem socoteala plugareste.
Mai linge-te pe deste,
Sa nu pierzi niciun strop.
Si haida, hopa! hop!".

Intii, i-a ocarit.
Isi dete insa seama ca ceasu-i hotarit.
Pina in are, tara tacea ca o pustie.
Ce n-ar fi fat sa scape! Si-o mosie ...
Se auzeau doar greierii tarinii.
Ii gifiiau plaminii.
Un greiere-i sari-n trasura,
Semn rau, pe la barbete, pe la gura.
"E cioclul meu, asa-mbracat
In negru", -si zise, poate, boierul speriat.

Era cam pe la toaca.
Un clopot de biserica saraca
Se uzea dogit din departare.
-"Vezi cita grija are
Si popa de sorocul dumitale?"
Voia sa se inchine, dar mina-i era moale.
-"Hai, da-te jos odata!"
Ii tremura o falca scilciata.

Ce s-a-ntimplat atuncea nici nu s-a pomenit.
Tirit, lungit, trintit,
Satenii, il calcara in picioare,
Desculti cu totii, rece fiecare.
Era si nu era o razbunare.
Era mi mult si nu-i gasesti cuvintul,
Era parca dreptatea ce-o face chiar pamintul,
Si toate cele ale,
Mocirle, singe, bale,
Le inghitea cu liniste tarina.
A toate peste oameni, si legi, si timp, stapina,
Ca stropul de cerneala hirtia sugatoare.
N-a mai ramas nimic din madulare,
L-au ciocanit calciiele ca-n piua,
O noapte-ntreaga pin' la ziua,
Si oasele, si ele, au pierit.
Intrase-ntreg ciocoiul pedepsit,
Farima cu farima, framintata,
Si se-ntindea-n pietris, mereu, o pata,
Fireste, ciocoimea-nfricosata
Dadu porunci si, cot la cot legata,
Comuna fu adusa-ntre pusti la judecata.
Trei sute de sateni, in cap trei sute,
Cu piepturile desfacute,
Raspunsera la intrebare
In parte fiecare:
-"Asa i-a fost lui scris.
Eu singur l-am ucis."
Si fiecare a jurat
Ca nimeni nu l-a ajutat.
-"Cum l-ai ucis?"
-"Calcindu-l in calciie"
-"Pai, omule, ce? se stoarce si-i crud ca o lamiie?
Un om e trup si os"
-"Calciiele strivindu-l, si osul i l-am ros."
-"De-ai fi avut calciie de teasc si de postava,
Tot nu puteai la capat sa duci asa isprava.
S-a cautat cu sapa o zi namiaza mare.
Nu s-au gasit nici oase, nici cp, nici madulare.
Ce ati facut cu ele? Le-ati luat cu voi, se spune"
-"Nici ciinii n-au nevoie de-asemeni spurcaciune.
L-am prefacut cu talpa in muci si in scuipat.
Nisipul de la sine l-a supt si dumicat.
Si fluiere si coaste s-au macinat, topite,
Ca de potcoave grele si copite.
Ciocoiul se facuse o coca si-o piftie,
Si am muncit o noapte si-o zi, precum se stie,
Ca si ciocoiul nostru a fost un soi de spuma,
De zgirciuri incleite, cu oase ca de guma.
Cum dam sa-l mai apuc,
El se facea clabuc.
N-a fost nici om ca lumea, n-a fost macat barbat,
Ca sta mai mult in perini si da porunci culcat.
Ii putrezise carnea pe oase, din stramosi,
Ca tuturor acestor bitongi de domni frumosi.
Fatati de mortii puhavi, de-acu citeva veacuri.
Ei se tirasc prin viata cirpiti si dresi cu leacuri,
De-i suflii, ca vapaia chibritului si zboara,
Stafii de morti, calaii ramasi de-odinioara.
Marturisesc ca ura mi-e inca-nversunata
Si-as mai incepe-o data."
-"Sa fi ucis tu singur, vezi, asta nu se poate,
Dar ne-ai aduce-n fata dovezile, pe toate;
Cum poti avea rabdarea omorul sa dureze
O noapte si ajunul intregei dupa-amieze?
Ucizi in drum, lasi lesul si pleci: te-ai saturat."
-"La dumneavoastra-i altfel decit la noi in sat,
Nici ura nu vi-i ura, nici dragostea intreaga,
Si mintea dumneavoastra, nu stie sa-nteleaga
Amestecat necazul cu frica de-nchisoare,
Nu stiti ce e rabdare, chin lung si razbunare.
Intelepciunea asta va-nmoaie si va usca
Si-ati invatat sa ziceti: nu pot ucide-o musca.
Necazul nu va este necaz adevarat.
Ati dat in vint cu pumnul si-apoi ati pregetat.
Eu, ochi in ochi tot timpul cu moartea si calaul.
Nu uit cum trece-n gluma de-o clipa, doua, raul.
Aduni incet trava, pina se umple oala.
Si-atunci incep in tine zvicnirea si rascoala
Si dai si rupi si sfarami orbeste, -apuci si musti,
Nu te mai temi de oameni, de temnita si pusti.
Ca sa va aduc dovada ca pot sa fac ce voi,
Aduceti-mi incoace un ciocoi,
Si-n fata dumneavoastra, cuprinsi, de doua ginduri,
Eu singur, cu calciiul meu, il ingrop in scinduri."

Puteau juratii Curtii, pe vrute sau nevrute,
Sa osindeasca pentru un ins citeva sute?
Soseaua-i inca neagra-n locul gol
Si sforaie si caii trecind si-i dau gol,
Ca sint si astazi urme de moaste ciocoiesti
Pe drumul care duce din Slatina-n Pitesti.





O razbunare


Aceasta pagina a fost accesata de 1325 ori.
{literal} {/literal}