Nehotarare
de Tudor Arghezi
imi voi ucide timpul si visurile, deci,
Carpi-voi pe-ntuneric mantaua vietii mele.
Drept multumire sti-voi ca cerurile reci
Vor strecura prin gauri lumina unei stele.
Sa las sa umple cerul cu vastul lui tezaur?
invesmantat domneste, sa trec cu giulgiul rupt;
Pe coate cu luceferi, spoit pe piept cu aur
Si tatuat cu fulger, sa nu-nving? sa nu lupt?
Sa bat noroiul vremii, cu ochii-nchisi.
Hlamida
Sa-mi scoata-n drum nerozii, ranjiti, din carciumi, beti.
Ca fluturii, ce rabda sa-i poarte-n praf omida,
Sa rabd si eu in mine, povara, doua vieti?
Un om, trudit si-acela, imi va deschide maine
Mormantul pomenirii cu mana-i preacurata,
Ca sa ma franga-n soare, schimbat prin moarte-n paine,
Si fratilor din urma, soptind sa ma imparta.
Dar ziua care trece si ma raneste-n treacat
imi umileste carja si-mi inconvoaie crinii,
Si inima urmeaza s-atarne ca un lacat
Cu cheile pierdute, la portile luminii.
De ce nu pot sa nu stiu, de ce nu pot sa n-aud
in ce sta rostul zilei si pretul de-a ti-o trece?
Deschide-mi-te, suflet, prin sapte ochi de flaut,
Si cantecul si viata si moartea sa le-nece.
Nehotarare
Aceasta pagina a fost accesata de 4687 ori.
