Naluca
de Tudor Arghezi
Gandindu-te, secunda cu secunda,
Iti fuge chipul ca-ntr-o unda,
Care ti-l scoate si-l afunda,
Prin pietre, umbra si rachita,
Si tot mai lamurit nedeslusita.
Creionul se munceste sa te prinda
Si te arati si pieri ca in oglinda.
Schitand mereu profiluri si conture
incepe timpul gol sa mi te fure.
Daca prin val, tu, cea adevarata,
Ai tresarit si ai pierit indata.
Nici vocea, nici privirea nu mai vin.
Tc-aud, te vad din ce-n ce mai putin,
Si risipita-n mine, farame, si crampeie,
Te-adun si nu pot strange din ele pe femeie.
Naluca
Aceasta pagina a fost accesata de 2402 ori.
