Lingoare
de Tudor Arghezi
Fata noastra e bolnava,
Fata mea si-a dorului.
In varful piciorului
A-ntepat-o cu otrava
Spinul prins de crini si laur.
Fata, nu ti-am spus sa pui
Chetele cu bot de aur,
Sesu-n turn sa ti-l incui,
Sa-ti farmeci cararile,
Sa te joci cu Duhul Sfant
Si numai cu zarile
Sa te reazimi de pamant?
Nu ti-am spus eu, la calcai,
Sa pui floare de sulfina
Si, ca steaua sa mangai,
Ghimpii, spinii, cu lumina?
Sa fii floarea ce-si desparte
Frumusetea de tarana
Si sleieste sus, departe,
Viata ei de-o saptamana?
Nu ti-am spus, seara si-n zori,
Toate, de cate trei ori?
(Fata zace-n pat bolnava,
Gingase si somnoroasa,
Ca pe-o tava
De argint, o chiparoasa.)
Caci nu fui de la-nceput
Ca sa te fi fost facut,
Eu, cu degetele mele,
Din luceferi si inele!
Ti-as fi pus, ca sa nu suferi,
Pleoape smulse de la nuferi,
Ochi cate un bob de roua,
Licurici in luna noua.
Sanii, ca doi pui de mierla,
I-as fi pus in cate-o perla, -
Si de fiece obraz
Un rubin ori un topaz.
M-as fi dus sa-l vad cum tese
Soarele prin frunze dese.
Cum izbeste-n piatra raul -
Si s-ascult cum creste graul,
Cum isi pune largul vant
Aripile pe pamant.
Si din tot acest stiut
Ceas cu ceas te-as fi cusut
Si drept suflet ti-as fi pus
Sabie cu varf in sus.
- Dar de stai si te gandesti,
Mai bine sa fii cum esti,
Sa te-ntepi, sa te strivesti
Prin bucate pamantesti.
Lingoare
Aceasta pagina a fost accesata de 3209 ori.
