Jale

Jale

de Tudor Arghezi


Deci, mi-ai ucis copiii, si ti-am ucis parintii.
De ce ? Fara pedeapsa ? De dragul suferintii ?
Ne-a luat pe sus cu steaguri, din liniste si munca,
De la cazma si pluguri, deodata, o porunca.
Cu tobele nainte, mergeam ca la parada,
Cu pajura pe steaguri, o pasare de prada.
Inca saraci, noi cestia, cirpeam odinioara,
Pe un stergar cu coada, ce-aveam si noi, o cioara,
Si dincolo de Milcov, un cap de bou blajin,
Pe-ntinderea de stamba, pe bat, de un arsin.
Acum, ne lua vulturul din tarina,cu el
In falduri de matase, cu ghiara de otel.
Noi am plecat ca orbii, cu sufletul la gura,
Cintind,tot din porunca, zvicniri de-ndemn si ura.
Pe la sfirsitul de vara,
Ne-am intilnit cu moartea la capaul de tara.
Acum, in locul nostru, ostire cu ostire,
Stau doua cimitire.
Din ce-a fost nebunie bolnava, ne fu scris
Sa ne ramiie-n casa tot un cosciug inchis.
In fiecare noapte, simtim cu noi in pat
Cite un mort culcat.
Nou, cimitirul nostru, de-acolo se intinde
Incoace, pretutindeni - si-n suflete, morminte.
Ce-i fi pierdut tu nu stiu nici cit se mai cunoaste,
Dar sufletele noastre sint boltnite de moaste.
Icoanele-n parete sint chipuri de parinti
Trecute-n carne veche si palida de sfinti.
Mai un razboi de-a surda, pribeag sau intr-adins,
Si vatra ni se sfarma, si neamul ni s-a stins.




Jale


Aceasta pagina a fost accesata de 1319 ori.
{literal} {/literal}