Interior de schit
de Tudor Arghezi
Sufletul tau e parc, de stilpi, la rind,
Cu statui albe, sus, pe fiecare, incremenite-n cite o miscare
Ce-a obosit in piatra si s-a frint.
Cind pasul imi purcede prin gradina
Furis, ascult, in noaptea sunatoare.
Murmure cu silabe de lumina
Si vorbele de ceata si racoare.
Pe subt cerdacuri, razimat in coate,
Oprit sfiios, tacerea sa nu-nvii.
Astept sa treaca statuile toate in drumul lunii albe, cenusii.
Pentru-ntunericul intins in tine
Am stele mici, pe care eu le pui
Sa strajuiasca-n lanci diamantine
Basmul tiptil si trist din visul lui.
Cite-o statuie isi aduce-aminte
De locul ei adevarat
Si se coboara strinsa in vestminte
Pina la capul celui aplecat.
intinde mina. piatra, si tihnit
Mingiie-i-l cu palme de granit.
Interior de schit
Aceasta pagina a fost accesata de 1975 ori.
