Heruvic
de Tudor Arghezi
Tot ceasul imi aduce un dar si-o jertfa noua,
De vreme ce lumina primeste sa-mi lumine.
Campia scoate-n brazde bijuterii de roua
Si pomii pun coroane si nimburi pentru mine.
In giulgii clatinate se leagana cu lacul
Faptura, pretutindeni de fata si dosita,
A cerului ce cu firul de umbra si cu acul
Scanteii, indeseste panza mereu pe sita.
Imi creste-n suflet iarasi o struna de vioara
Dar cantecul in mine tanjind sa se destepte,
Sfios si sovaielnic si-acum ce-ntaia oara,
Rasuna-n departare, mai sus si mai afara,
Ca-ntr-o vecie alba cu stalpi si turle drepte.
Si, seara, invelindu-si gradinile cu crep,
Sunt altoit cu visuri, ca un ocean cu stele,
Nu stiu culesul lumii de unde sa-l incep,
Din cate flori de aur mi-ajung pana-n zabrele.
Imprejmuit cu noaptea, astept ca o faclie,
Infasurata-n iederi si-n frunza de leandru
Si inca neprinsa, la ora mea tarzie,
In varf sa mi se lase o stea din policandru.
Heruvic
Aceasta pagina a fost accesata de 2379 ori.
