Glasul pustiei

Glasul pustiei

de Tudor Arghezi

Pe seara ascultasem o vioara
Si parc-o auzeam intiia oara.
Deodata invia o coarda.
Cu o vibrare pin-atuncea moarta.
Un sunet ca un fulger de departe
Din strunele parute sparte
Parca ghiceau, intr-insa. de-ar fi vrut sa fie
Glasul veciei din pustie.
Se desteptara parca de odata
Basmele toate si reveria toata.

Cum poate un oftat, de numai o vioara,
Sa zbuciume suspinul de-acum si-odinioara?
Din maracini, din spini si din scaieti,
Zadarnicea o mie de poeti.




Glasul pustiei


Aceasta pagina a fost accesata de 903 ori.
{literal} {/literal}