Fat-Frumos
de Tudor Arghezi
Unde-a plecat, calare, Fat-Frumos,
De nu se mai zareste nicaierea,
Oricat si-ar pune soarele puterea,
Oricat s-ar pogori luna de jos?
Muntii pustii, cu piscurile cata
Mahniti, din cer in valea de granit,
Ca sa-l mai vada, cel putin o data,
Viu daca-i viu, sau mort de-o fi murit.
Cantecul lui, de care tara toata
Era invaluita ca-ntr-un vis,
De sta si ochiul soimilor inchis
In ascultare, s-a oprit deodata.
S-a rupt din codri, s-a pierdut din ses
Si, goala ca de suflet, trista, tara
Nu mai gaseste pareca-nteles:
De ce e ziua si se lasa seara.
Fluierul lui canta si-n cingatoare,
Si zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori si de fecioare,
Il ascultau doinind pe innoptate.
Se desteptau cu doina lui in zori,
Se-ndragosteau la cantecele sale
Si se simteau logodnicii usori
Si mai frumosi, calcand in iarba moale.
Imprietenit cu cerbii si mistretii
Si nins cu fluturi jucatori in cete,
Jivinele-l priveau ca niste fete
Si cu sfiala dulce-a tineretii.
Unde-a plecat ca n-are nimeni stire
Fatul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albastri, plini ca de margele,
Si cu sprinceana-n jurul lor subtire?
A coborit din munti, pe stanci, calare,
Si patru nopti a scaparat pamantul,
De subt copitele nerabdatoare
Ce s-au luptat cu cremenea si vantul.
Si luandu-si fluier, insa si secure,
Si arme grele-n mana lui usoare,
Trecu, ca o sageata prin padure,
Si ca un fulger purtator de soare.
El strabatu intreaga tara,
Iar Dunarea nevrand sa-i faca loc
O spinteca, sburdand, pe la mijloc
Cu pieptu-n unde si cu coifu-afara.
Si s-ar fi zis ca negrul armasar,
Cu narile sufland la fata apei,
Pe Dumnezeu il duce, sau macar,
Pe un trimis al lui Traian si-al Papei.
Neamul ursuz din tarmul de sub luna,
Neam trist, urit, si had si sangeros,
Amenintase doinele lui Fat-Frumos,
Mandria lui si voia lui cea buna.
Iar Fat-Frumos, oprindu-se din cant
Simti, din sange, flacari ca se-aduna,
Si-n glas, in vorbe,-n paine si pamant,
Dogoarea cerului strabuna.
Si o lumina noua-n viata lui,
Si o chemare din tarii si noapte –
Si-n toate glasul nu stia al cui,
Si un indemn de semne si de soapte.
Nemaistiute, nemaiincercate
Ce se iscau si se topeau in salbe,
Ca lua vazduhul chipuri aripate
Si se-ngrosau intr-insul forte albe.
Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, si-o zare
Era ca o tipsie izbita de sageti.
Murmur de fier si suier de urale,
Intr-o urzire crancena de vieti,
De lanci impiedicate in zabale.
Acum s-a dus dusmanul sa-l rapuie:
Ori sa-l inece-n sange si-n valtoare,
Ori bezna lui zidita sa descuie –
In stare si de mila, dar si de necrutare –
Cum va voi, caci vrednicul urmas
Al lui stefan si tepes impreuna,
Ridica si altare din stei pentru vrajmas,
Dar si tepoaie-nalte, cu protapirea buna.
Tu, tara,-asteapta cantecele iar
Sa se strecoare-n ramuri linistit,
Din rasaritul mare-n asfintit,
De la hotar pana-n hotar.
Fat-Frumos
Aceasta pagina a fost accesata de 5224 ori.
