Epilog

Epilog

de Tudor Arghezi


Au cistigat ciocoii razboiul lor cu tara
Si s-au ales plugarii cu mortii si ocara.
Sus inimile sterpe! Traiasca putregaiul!
Sarbatoresc se-ntinde in Bucuresti alaiul,
Si nengropati, pe drumuri, ucisii zac dovada
Ca cine mai cirteste, ca si ei va sa cada.
Traiasca si guvernul si brava lui armata,
Ca-mpusca la comanda, pe mama si pe tata.
Intre flacaii nostri si noi, acei cu vina,
Gindeste, hotaraste si-nvinge disciplina.
Traiasca Suveranul si mai cu seama el,
Ca ne-a facut ostire si ofiteri model,
Sa apere banetul si setea de la fire
De-a-l inmulti nainte prin jaf si gituire.
Izbinda-i totusi trista, desi e cistigata.
Boierii cad pe ginduri, la masa, dintrodata.
Le scapa furculita din mina, si-ntr-o doara
Privirea cata goala-n ninsoarea de afara.
Nu-i chiar o bucurie si-atita de usor
Sa vezi ca-ti vine moartea, de drept, intr-ajutor.
De-acu schimbat e totul. In curti si-n pragul portii,
Printre vitei si-n grajduri, te intilnesti cu mortii,
Cu umbra lor de singe. Se uita, sta si piere.
Parca-i in cirji batrinul Stoian, si parca cere.
Niciunul nu mai are nici brate, nici putere.
-"Mi-aduc aminte, seara, din frunza cum cinta...
Era destept Dumitru..."
-"E-ntins in sant, papa..."

E o tacere moarta, care-a-nghetat si zace
Pe sat, pe catune, pe oameni, pe conace.
E frig in suflet. Gindul se infiripa-alene
Si schiopatata ca soimul gol, dezbracat de pene,
Cu aripa de piele, prin glod, ca o gaina.
S-a mohorit a noapte si ziua, pe lumina.
Un lucru umbla, negru si nou, din casa-n casa.
Din negurile astea tot moartea-o sa mai iasa.
Mortii-au tacut in sate, dar tot le-a mai ramas
Din ochi o pilpiire si-o soapta, ca un glas.

Bateti din palme-n teatre si-n sali de adunare
Ca va aduce-ostirea o noua usurare.
Ati cucerit-o tara, dupa amar si chin,
Cu sabia si tunul, ca un pamint strein.
Ca de streina tara, desi vi-i gura plina
De ea, n-aveti ce zice, v-a fost si vi-i streina.
Ea mai fusese-a voastra cu tot ce-a dat belsug.
Prin frauda piezise, tertip si mestesug
Acum se face-a voastra detot, prin foc si para.
Poporul fara piine mai e si fara tara.
Cu slove de trei schioape, pe firme, cu vopsea,
Citesti si multumeste a cui e tara ta.
De vrei, din temelie, sa stii ce haimanale
Te sfatuiesc pe tine si rodul tarii tale,
Iei condicile-nchise, subt chei, la tribunale...
Si n-ai aflat nimica, ai dat de o multime
De societati pitite, numite "anonime".

Nu ca tagadui munca facuta nici atunci
Cind una gramadeste prea mult, din doua munci,
Dar cine pune truda mai grea, plugarul, care
Sta-ngenunchiat sa vada saminta de rasare,
Ori domnul cel cu geamul rotund, de linga nas,
Nervos ca iscaleste la sase luni un ceas?
Dreptatea, deocamdata, infrinta, tot mai cere
Rasplata masurata pe munca si durere,
Dar subt cuvint ca unul are un simt si-o minte,
Si altul brate grele, vorbirea asta minte.
Cind spune ca stapinul mai mare, se cuvine
Sa ia tot rodul zilei, sleindu-te pe tine.
Nu vreti nici asta data nu vreti? Atunci se schimba
S-a ispravit tocmeala. Vorbim o alta limba.
Asa, pe nestiute, pe la un miez de noapte,
Raspunde din bordeie alt noua sute sapte,
Mai chibzuit, mai crincen, nu linced ca o turma.
Sa nu cumva sa fie, vedeti, si cel din urma.

Ca poate si armata in slujba la ciocoi,
Trezita la dreptate, sa fie-atunci cu noi.






Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 1386 ori.
{literal} {/literal}