E advocat
de Tudor Arghezi
E advocat vestit, dar cam peltic.
Avea ceva subt limba,-nca de mic.
De cind umbla cu gistele prin sat,
Nebanuit ca iese un mare advocat.
Dar gura sluta poate fi o vina,
Daca citezi din greaca si latina,
Si daca te vadesti in stare
Sa aperi cu doi clasici un hot de buzunare?
O mare pledoarie dezleaga si pacatul,
Ca hotul isi imparte venitul cu-advocatul.
Cind s-a intors bursierul cu doctorat in tara,
Nu sint cinci ani, statea pe dinafara.
Si n-avea nici pingelele intregi
Neintrecutul tinar om de legi.
Dar si-a-nteles chemarea bine
Si a facut si el ce se cuvine,
Cind n-a avut nici pat, nici blid
Ca si-a ales cel mai bogat partid
Si s-a inscris fanatic devotat,
Ca sa ajunga-ntii "baiat de Stat".
Si mai tirziu de-asijderea "barbat",
A stat ce-a stat la colt, si-apoi lungit,
Si ceasul care suna la vreme i-a sosit,
Si n-a sunta dogit.
Cel mai istet flacau, din opt copii,
In citiva ani facuse trei mosii.
Satean de mamaliga si de ciorba lunga,
Stiuse sa se faca ciocoi si sa ajunga,
Si-a mai ales si-o specialitate:
Mosia, cistigata-n proces pe jumatate.
Ca sa cistige-n fals mostenitorii,
Erau mobilizati toti autorii,
Frantuzi, germani, romani si toate
Textele lungi de prin antichitate.
El aducea, de-acum si din antarti,
La Curte o caruta de secretari si carti.
Era o bucurie si-o mare sarbatoare
Cind maestrul, opt ceasuri in picioare,
Aplaudat de domni si de cucoane,
Mai dobindea o mie de pogoane,
Un nou conac, o moare, un riu si un suhat,
C-un testament din patru sau unul fabricat.
Dintr-un proces iesise-n capitqala
Si-o casa boiereasca si mare cit o scoala.
Biurouri, cu intrari si cu iesiri
Ca tihna, de tacute, a unei minastiri.
Usi lenese pe ghinduri, cu captuseli de piele,
Umplute cu saltele,
Si secretari cu-o treaba fiecare,
Dactilografe, secretare,
Dulapuri de arhiva, cu dosare.
Hotiile sublime, afaceri asa-zise,
Sint studiate-n taina, cu usile inchise,
Concesii si contracte, cu drept de monopol.
O simpla neghiobie le poate da de gol.
Mascate de-o nevoie de Stat, de vreo uzina,
Se-ntimpla tilharia sa iasa la lumina.
Un deputat mai gures sau cu principii sfinte,
Uitat sa-si ia rasplata tacerii dinainte,
Ameninta sa scoata-n vileag, la timp, neuns,
Urzeala si tertipul cu mestesug ascuns.
O izbucnire-a bubei launtrice, deodata,
Ar mai minji si fee parute fara pata,
Un zvon, cindva, facuse pe omul de onoare,
Increzator in sefii mai mari, sa se omoare.
Cind zvonul ar ajunge stiut intemeiat,
Puroiul s-ar intinde si-n sus, pina-n Palat.
Dibaci sa o strecoare prin Cod, maestrul stie
Sa piarda o carare ce duce-n puscarie.
Reteta ii aduce in lada din altar
Alt aur, milioane, pachete numerar.
Maestrul e si-un mare gospodar,
El cheile camarii le poarta-n buzunar,
La tribunal, la Curtea de Apel,
Casatie, consilii si-n minister, cu el.
Se teme, jupineasa, ca-n lipsa, s-ar putea
Sa-i fure-o lingurita de zahar si cafea.
De trebuie sa-i faca vre unuia vreo plata,
Astupa cu spinarea, in usa-ncet cascata,
A casei lui de fier,
Launtricul mister.
Gramezile de suluri si hirtii
Albastre, cite-o mie, in vraf, citeva mii,
Ca s-ar putea vreodata sa-i ceri sa te-mprumute
La mare trebuinta, cu lei vreo doua sute,
El se pazeste bine de-asemenea-ntimplare,
Plingindu-se intruna ca e sarac si n-are,
Cladit pe temelia unui tarif robust.
Ca sa-si admire capul, si-a ridicat un bust
La poarta din gradina, cu toate ca il doare
Ca nu-i in uniforma de general calare.
S-ar potrivi cu calul sau iapa minunat,
Caci e, din plamadeala, barbat rascararat.
Mai e si om de arta, poet, bibliofil.
Si simtitor la toate, inca de mic copil.
Cind alti copii, scursoarea pe buze-o ling si-o-nghit,
El si-o stergea cu palma, stergindu-si-o pe zid.
Biblioteci legate ii captusesc paretii,
Impodobiti de rame: portretul tineretii,
Icoane si tablouri, covoare taranesti,
Si portelanuri rare, chineze: tavi si cesti.
In mijlocu odaii, un crucifix splendid
I-arata legatura cu omulr astignit.
De ziua lui, pofteste la masa pe confrati,
Si ei primesc sa mearga, desi se stiu furati;
Caci trebuie. Meastrul sta bine-n lumea mare
Si poate-avea nevoie de-o propta oarescare.
Doua ospete, jocl de carti indatinat
Plateste cu dobinda ce bei si ce-ai mincat.
Maestrul, orice-ai face, istiga el la joc,
Ca are pe subt masa si-n mineca noroc.
Tu-ti pierzi pe-ncetul banii, dar el te imprumuta
Din ce-ai pierdut cu-o suma de-asemenea pierduta.
Betia patimasa te prinde si te fura
Si ea, ca si maestrul, a carti si bautura
Incit, cu punga luata mai faci si datorii,
Si-un mezelic la tuica te tine zece mii.
Si jaful masluirii pe fata este-n stare
Sa fie datorie, numita de onoare.
Se poate ca la termen sa n-ai destul banet.
Atunci ii lasi inelul si ceasul amanet.
Batrinii lui, parintii, incep sa se-ncovoaie.
Cojocul le miroase a brinza si a oaie.
Ei vin de zece postii, in car, la Bucuresti,
A-si mai vedea vlastarul, si-aduc de-acasa vesti,
Ca leaga bine griul, sacara si ovazul,
Ca tremura mosia de spic, cit tine vazul,
Ca vacile-s frumoase, dau scroafele sa fete,
Si cind vorbesc cu "Dinsul" nu ii mai zic "baiete",
Ci "Domnule Ministru", "matale", "dumitale",
Si el primind sfiala parc-ar primi parale,
Parindu-i rau ca plata aceasta-ntirziata
Nu poate fi in palma, ca banii, numarata.
Obirsia-l jigneste, ca din opinca vine,
De taica-su-i cam sila, de maica-sa rusine,
Doi badarani de tara, croiti ca din topor,
Lasind duhori de coci, de grajd si de dihor.
Ar da cite odata batrina sa-l sarute,
Dar buzele-i sint parca-nghetate si cusute,
De cind le-a spus feciorul lor drag, sa nu se stie
Cumva-n bucatarie,
Cum ca ar fi parintii conasului temut.
I-a spovedit de asta demult, de la-nceput;
Sa spuie cuconitii si slugilor ca fac,
Ea-n curte, el in staul, o slujba la conac.
De-o vreme, advocatul golan, de pina ieri,
Doreste sa se traga din neamuri de boieri.
A pus sa se gaseasca un zapis, vreo hirtie,
Sa-i dovedeasca spita de veche boierie,
Cu slove-ncirligate, chirilice, si, poate,
Cu stema, soim sau cioara cu ghiare, jumatate,
Alaturea de-o spada si-un coif virit in scut,
Sa-i faca si pe plicuri trecutul cunoscut.
Asa se face, mare, ca bietul de taran
Ramine singuratec, uitat din an in an.
Odrasla lui stricata il tine, ca pe vite,
Sa traga-n jug la moartea lichelei ciocoite.
E advocat
Aceasta pagina a fost accesata de 2971 ori.
