Drumul cu povesti

Drumul cu povesti

de Tudor Arghezi

Trece ca o panza, desfacut din trambe,
Vantul rau si taie dealurile strambe.
Ia pustietatea vanata din dunga,
Rascolind scaietii si rachita lunga.

In copacii negri recea lui arsura
Pune glomotoace de clestar si zgura.
Rajnitele sale lasa rumegus.
Cleiurile sale fac alunecus,
Povarnisul luciu, dis-de-dimineata,
S-a-nvelit cu tipla si pojghii de gheata.
Apele de-a valma, balta tot asa,
Au facut deasupra sloi de tinichea.
Totul, dintr-o data, se copilareste,
Vrand sa se-mpietreasca ce nu se-mpietreste.

Au fugit din salcii mierlele si cucii.
Numai cioaca poate sta in varful crucii.
Au zburat vulturii-n lumea ceealalta,
Cu sfanta lumina nitelus mai calda.
Bietii de paianjeni, care torc matasa,
Sase luni din gauri nu mai au sa iasa.
Floare si mireasma au tacut chitic,
Marele se face din ce-n ce mai mic,
Pana la tipicul mic al jucariei,
Ca sa-l ia cu mana mai usor copiii.
Despre camp, atata as avea de zis,
Ca e plin de iepuri pana-n Paradis.
Dar in povestire e o-mpotrivire
Ce-ar putea pe altii decat noi sa mire.

Mos Craciun porneste,
Vantul il opreste,
Vantul ii intoarce,
Incotro si-ncoace,
Sania, badie:
Parc-ar fi, si nu e, tot o jucarie.
La rascruci pe drumuri, cinci vanturi, gramada.
Sar sa-i risipeasca stelele din lada.
Lazile sunt toate bine incuiate,
Lacatele grele-au chei intortochiate.

Lupii-ntre raspantii i-au iesit nainte,
Fara sa-si aduca barba lui aminte.
- “Ce catati aicea, mai, cateii mei, -
I-a mustrat unchiasul, - Tuluc si Grivei?
Dati-va deoparte, fiare pamantesti,
Nu-i pentru jivine drumul cu povesti.
Ce vreti? Miei de pasla si cai de hartie ?
Poate mucavaua de foame sa tie ?


Pusi pe doua randuri, in troianul gros,
Lupii, de rusine, au facut frumos.
Va sa zica, vantul, in feluri si chipuri,
Vru sa-ntoarca mosul din drum, cu tertipuri.
I-e necaz, ca si el face pomi si stele,
Frumuseti si lucruri, mari si maruntele,
Din postavul lumii, alb, imparatesc.
Ce folos, ca-ndata toate se topesc:
Straveziu, usure, horbote, broboade,
Lucrul lui, ca scrumul, se sfarma si cade,
Iar, ca sa dureze, cat de cat mai bine,
Trebuie sa-l lase-n ramura ce-l tine;
Pe cand el, Unchiasul, pe al lui il muta
De nu se sfarama unul dintr-o suta.
Toate-ajung diseara bune si intregi
Si tin pana la anul fara sa le dregi.

Iata de ce-njura vantul si-l inteapa
Si de ce Unchiasul nu vrea sa priceapa.

Dupa multa truda, poftim ca soseste.
Rumen, gras si vesel, mana boiereste,
Hamuri si zorzoane ii incing magarii,
Albi cum e sideful, iuti ca telegarii.
Potcoviti cu sticla si cu giuvaere,
Ca sa aiba-n coasta copita putere.
A sosit cu bine Mos Craciun, dar stiu
C-a tinut si plosca, bine, cu rachiu.



Drumul cu povesti


Aceasta pagina a fost accesata de 2196 ori.
{literal} {/literal}