Dacica
de Tudor Arghezi
Ma uit la tine, subredul vas de lut,
Trei mii de ani ai incaput.
Veci de vecii, pe care le infrunti,
S-au adunat in golul tau, marunti,
Si fiecare virsta din vecie,
Lasind un fir de praf drept marturie,
L-a pus tihnit in ciobul pastator
Clipa traieste, veacurile mor.
Tu, plin de taine si stirbit in gura,
Ai stat ascuns adinc in aratura.
Nici oasele nu i s-au pomenit
Ale aceluia ce-n zmalt te-a-ncremenit
Si, framintind, ti-a dat obirsii noi.
N-a mai ramas macar din el gunoi.
Tot un pamint, la fel de bun, la fel de prost:
Tu esti aici. El parca nici n-a fost.
Dar inmuiata-n singe si sudoare,
Unghia lui ti-a pus un zbemghi de floare
Si, ocolindu-ti coapsa cu subtire
Chenar, i-a dat noroiului simtire.
Tu poti sa fii, el poate sa nu fie,
Zgiriitura-i teafara si vie.
Nu esti al singurului Dumnezeu,
Ca luna, ca o stea, ca o pustie,
Esti, si al semenului meu.
Briul tau viu, cind miinile-au murit,
Da biruinta gingasului pipait.
Olarul, drept pe palma lui te-a pus
Si-ai scos raspuns, la deget, in auz.
Fragedul sunet, dulce, lin.
E-ntreg si nou ca la-nceput, si plin.
Urciorule de vis si de pamint.
El ti-a dat glas. Eu iti voi da cuvint.
Dacica
Aceasta pagina a fost accesata de 3711 ori.
