Chemarea

Chemarea

de Tudor Arghezi

Din pietre sterpe si uscate
Un fir de iarba s-a ivit,
Si virful lui in infinit
A cutezat, strain, sa cate.

Nascut dintr-un crimpei de soare
Si o farima de pamint,
Firul gingas, curat si sfint,
A-mbobocit si-a dat o floare.

Strivit in ulita mareata,
Secat de drumul de asfalt.
El e de felul cerului inalt,
Care soptind ii spune si-l invata.

El, multumit ca drept merinde
l-aduce lapte noaptea in pahar,
Se bucura cind si-un tintar
De motu-i auriu se prinde.




Chemarea


Aceasta pagina a fost accesata de 1465 ori.
{literal} {/literal}