Cei doi orbi
de Tudor Arghezi
Mergandu-si Domnul drumurile sfinte,
Doi orbi iesira Domnului nainte.
Legati de brat si spanzurati in bate,
Pareau, iscati din departare,
O plasmuire cu-aratari urate,
Cu coarne, cu spinari si opt picioare.
Nascuti in bezna ca-ntr-un mal de apa,
Ei au ramas incatusati de-o groapa
Si s-au tarat si-au dibuit domol,
Ca maracinii fara de tulpina
Pe-o nentrerupta margine de gol,
Intre lumina si-ntre radacina.
-Mantuitorule! strigara cat putura,
Trimite orbilor cautatura.
Spinteca gloata cu Cuvantul,
Ca ne strivesc bolnavii si ne cearta,
Si porunceste a cadea pamantul
De pe lumina ochilor-ne moarta.
Iisus intinse mana si
S-a luminat lumea de zi.
Cei doi orbi
Aceasta pagina a fost accesata de 2924 ori.
