Cauza cauzelor

Cauza cauzelor

de Tudor Arghezi


Nevinovati ca ingerii, se-ntreaba
Dintre boierii oameni mai detreaba
Ce s-a-ntimplat si ce le-a mai lipsit
Asa deodata, fara pregatire,
Boierii au dreptate sa se mire,
Ca ei s-au inteles destul de bin cu satenii,
Craciun, si Paste, si Blagovestenii,
Si Boboteaza, hramuri mari, cu clerici,
Ii adunau pe toti pe la biserici
Si sarutau icoanele-mpreuna.
Ce? i-a oprit cumva, cind se aduna,
Vre un stapin sa se inchine?
Asa ca unii cu-altii traiau bine.
La masluri, la botez, la-nmormintari,
Molitvele-s aceleasi citite-ntre cintari.
Clopotnita si toaca nu suna pentru toti?
Atunci ti-ai bate capul si sa-ntelegi nu poti,
Traind duhovniceste, in pace, mic si mare,
Sa ia sfirsit deodata asemenea-mpacare?
Vezi, nu stii cum se poate,
Uitind de liturghie, sa intri in pacate,

Unii vorbind aiurea, spun ca taranii multi,
Flaminzi si goi, trec vara si iarna tot desculti,
Pai, asta lor le place si n-are nici un rost
Sa-i puie sa se-ndoape opt luni pe an de post,
Sa se imbrace-n sube, ca noi, si sa se-ncalte,
Cine-ar mai face spicul si bobul sa se-nnalte,
Eu, dumneata, ministrul, advocatul?
Priceperi la ogoare le are numai satul.
Si tot dintr-o zminteala a mintii se mai spune
Ca singuri noi petrecem in case mari si bune,
Pe cind ei stau cu porcii si vitele-n odaie,
Gramada peste claie.
De-altminteri, pentru gura
Le-ajunge-o mamaliga, la plug, cu-o muratura,
Si-o donita de apa
La desfundat si sapa.
Nu-i nicio potrivire intre tarani si noi.
Ei sint scutiti de sarcini si n-au, ca noi, nevoi,
Nici nu-si dau bine seama cit sint de fericiti
Taranii nostri simpli si iubiti.
Noi, cestialalti, boierii, cum ni se zice, cultii.
Stam numai cit se cere cu leoata si multii,
Intortocheati la minte, la fire si simtire.
Avem chemari si dreptul obrazului subtire,
Ca fara ierarhie si elita, o tara,
In loc sa se ridice, ameninta sa piara.
Sateanul nostru nu e mojic si nazuros,
Primeste-orice si ne vorbea frumos.
Si tinarul, si-uncheasul si batrina
Raspund inttodeauna : "Traiti" si "Sarut mina".

Un medic indraznet
Fusese dat afara din slujba, la judet.
Intr-un raport de-ocoala, trimis la Bucuresti,
Scria, nepriceputul, tot soiul de povesti.
Cica din lacomie si din nerusinare
Si din dobitocie, noi nu sintem in stare
Sa ne cunoastem vina inr ascoala;
Ca saracia neagra e-ntinsa ca o boala;
Ca noi purtam pacatul ca satele se scoala
Eram numiti o sleahta, tilhari si negustori,
Isiti de sub tijghele, calai si lipitori.
Ca de-am fi fost incaltea boieri de neam ales
Am fi mai de-nteles.
Hrisoavele, de pilda, ascunse-n fund de lada,
Scrise pe piei de iepuri, ar face o dovada.
Dar ce-au ajuns mosnenii si razesia lor,
Vinduta cu prajina? De risul tuturor.
Boierii astia tantosi, cu talpile-n tarina.
Vin cu caciula-n mina
Sa ceara baniciorul cu boabe imprumut
Si medicul, mirsavul, pe toate le-a vazut.
Mosierii si-arendasii au flaminzit taranul
Si il trudesc tot anul.
Il tin ca pe o vita,
Si vara, ca si iarna, in viscol priponita,
Camatarit cumplit,
Si-l tin si-nnamolit
Si ingropat in sate de bordeie,
Bolnav si el si proasta lui femeie.
Fara un dinte-n gura, iti ia, cind nici nu stii,
Un deget si ti-l trece, prin bale, prin gingii.

Copiii zac de guster si coptura,
Tisnita din ureche si ochi, ca o untura;
De oftica, de friguri, de scofuri si pelagra,
De uscaciune sau de buba-neagra,
Si mor mai multi de doua ori,
Decit traiesc cu gilci in subsuori.
Cu bebe, falcarita si umflaturi,
Cind dirdiind pe prispa, de frig, cind de calduri.
Pruncii la sin le zmulg sa morfoleasca
Titele maicii, ca de cilt si iasca,
Parca hranita numai cu bozii si ciuperci.
Sugacilor le unge limba cu zer si terci,
Noi sintem pripasitii si-ai vremurilor grele,
Care au dat de-a lungul barbati, dar si lichele.
Ca sa-i incinga lantul de robie,
Noi am fi pus in sate si o jandarmerie.
Sa le pazeasca zilnic si suflet, si gindul,
Cu pusca, pina-i vine si starostelui rindul,
Cu pusca, pina-i vine si starostelui rindul,
Cine murmura, Gheorghe, Dumitru ori Ilie,
E ridicat de-acasa si-nchis la puscarie.
Cu-asemenea palavre si nascociri murdare
Si-a mizgalit raportul si doftorul Cutare,
Dar l-am trimis "la urma" spre strinsa cercetare.

Asa fiind povestea, li s-a facut lumina
Si-au judecat stapinii ca mina doar streina
S-a strecurat in tara si-a-mpins-o la rascoala
Ascunsa-n vre o claie de fin sau in vreo oala.
Au cautat-o bine, dar claile luau foc
Si oalele crapara, si n-au avut noroc.
Atunci se razgindira, sa fie cercetate
Scrisorile studentilor din strainatate.
POlitia streina slujea pe cea din tara,
Le dezlipea trimise, primite dinafara,
Si copiile fura trecute-n Bucuresti
Potailor lihnite de vinovati si vesti.
Niciun baiat de-al nostru, din scoli, n-a fost sa fie
Tirit de zor-nevoie in vreo vinovatie,
Si fara capi cu carte si far-a fi-nvatati,
Satenii fura-n tara cu miile-mpuscati.
Ca vinovata fuse, de si-a iesit din fire
Poporul, preacurvia de sus, din stapanire.





Cauza cauzelor


Aceasta pagina a fost accesata de 1329 ori.
{literal} {/literal}