Cale frinta

Cale frinta

de Tudor Arghezi


De cind m-alese viata drept martor s drept sol,
Prinzindu-si o scinteie de insul meu de fum,
Si-a hotarit din vatra tacerii sa ma scol,
Mi-a tras cu tiribisul prin ripi si stinci un drum.

M-am increzut intr-insa supus ca de-o menire.
Dar viscolul si vintul drumeacul mi la-u sters,
Si m-am simtit mai singur, strain in omenire,
Ca o catapeteasma, in drum, de univers.

Uitat intre paminturi si ceruri, in strimtoare,
Nu mai stiam cunoaste nici calea nici solia
Si-am doborit cu pumnii si umerii stihia.

Caci cautind odihna si duhului repaos,
Intram prin constelatii si negura in haos.




Cale frinta


Aceasta pagina a fost accesata de 1083 ori.
{literal} {/literal}