Cainele sufletului

Cainele sufletului

de Tudor Arghezi

Sufletul meu e caine credincios
L-am dezlegat adeseori din lant,
Adeseori din cusca lui l-am scos
si l-am tarat pana la sant,
Pana la santul intaririi mele,
Ca sa-l innec in zmarcul dintre stele.

Desprins cu lantul si lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cusca
si maraie la biciul dintr-un cui
Care scoboara pe-nserat si-l musca
si i se plimba ca un foc pe piele
Ranile lui sunt si-ale mele.

Caine misel, tu marai numai biciul
si urmele si pragul mi le lingi!
Caci te tarasti ca sa-ti pastrezi soriciul
si dand din coada voia mi-o invingi.
Pe toata viata innadit cu tine,
Nedespatit de coada si de bot,
Sunt suparat ca, stransi atat de bine,
Sa te alung din batatura mea nu pot.

insa ma jur, cand voi cadea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ti va spori ospatul,
Caci de aproape, ca si de departe,
Te voi croi si din mormant cu batul.





Cainele sufletului


Aceasta pagina a fost accesata de 1924 ori.
{literal} {/literal}