Blesteme
de Tudor Arghezi
Prin undele holdei si campi de cucuta,
Fugarii-au ajuns in pustie
La ceasul cand luna-n zabranice, muta,
Intra ca un taur cu cornu-n stihie,
si gandul meu gandul acestora-l stie:
In imparatie de bezna si lut sa se faca
Gradina bogata si ogada saraca.
Cetatea sa cada-n namol,
Pazita de spini si de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate si marea,
si stinge-s-ar soarele ca lumanarea.
Topeasca-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenusa, s-a acopere drumul,
Sa nu mai dea ploaie, si vantul
Sa zaca-mbrancit cu pamantul.
Subolii si viermii sa treaca pribegi
Prin starvuri de glorii intregi.
Sa fete in purpura sorecii sute.
Ganganii si molii necunoscute
Sa-si faca-n tezaur cuibare,
Satule de aur si margaritare.
Pe strunele de la viori si ghitare
Sa-ntinza paianjeni corzi necantatoare.
intai, insa, viata, bolind de durata,
Sa nu inceteze deodata,
si chinul sa-nceapa cu-ncetul.
Sa usture aerul greu, ca otelul.
Sa schiopete ziua ca luntrea dogita,
Sa-ntarzie ora in timp sa se-nghita,
si, nemarginita, secunda
Sa-si treca prin suflet, gigantica, unda:
Pe sarma taioasa-a veciei, in scame
si rumegatura sa vi se destrame.
Gatlejul, fierbinte de sete,
Sa cate scuipat sa se-mbete,
si limba umflata-ntre buze
Sa linga lumina si ea sa refuze,
Si-n vreme ce apa din sesuri se strange,
Sa soarba-n mocirla copitelor sange.
si strugurii viei storsi cu muscatura
Sa lase in gura coptura.
Coboara-se cerul, furtuni de alice
in camp sa v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra in colti mici de cremeni,
Vartej urmarindu-i pe semeni.
Odihna cerandu-i, pamantul sa-ntepe
Ivindu-se serpii cand somnul incepe.
Blesteme
Aceasta pagina a fost accesata de 3339 ori.
