Balada Unirii

Balada Unirii

de Tudor Arghezi


Maica mare are mii
De ani mari intre vecii,
Dar mai tinara mereu
S-a-ntrecut cu Dumnezeu.
Omul cind credea ca moare
Da dintr-insa alta floare,
Pentru lumea trecatoare.
Ea venind si pe la noi,
A dat florile-i mai noi.

A intrat cu ochii-n cer
Pe la Portile de Fier,
Alegindu-si cale grea:
Muntele si Dunarea,
Si trecind-o fara pod,
Fara drum si nici norod.
Intre munti de cremene
A facut sa-i semene
Trei fecioare gemene.
Le-a facut si-apoi s-a dus
Sa se-ntoarca intr-apus,
Si-a ramas sora cu sora
Vrajba-n calea tuturora,
Citestrei si cite una
Dusmanite-ntotdeauna.
Doritoare sa se vada,
Din livada in livada,
Se uitau doar intre ele
Printre spini si prin zabrele,
Alergind prin ghimpi oprite,
Obosite si ranite.
Numai cintecele toate
Puteau negura strabate,
Si traiau indurerate.
La fintina dintr-o zare
Se-ntilneau , cu trei urcioare,
Sorbind visuri si racoare.
Intr-o zi s-au sfatuit,
Cumpana de rastignit
S-o darime negresit.
Secerindu-si rapita
Doua-au spart si granita.
Si din secera scinteia
O trezi pe cea de-a treia.
Suferinta cu noroc,
Au luat granitele foc.
Si-mprejur de munti si tara
Se facuse foc si para,
Lanturile li s-au rupt
Cu dusmanii dedesupt.
Si in fostul cimitir,
Peste spini si peste pir,
Se incinse hora mare
Pentru Sfinta Sarbatoare
A frumoaselor fecioare,
Cu gradinile de briu
Pisc cu pisc si riu cu riu,
O cununa , o bratara,
Curcubeu culcat pe tara.
Si d-acu veciile
Vor trai cu miile.

(Otopeni, 14 ianuarie 1966)





Balada Unirii


Aceasta pagina a fost accesata de 1582 ori.
{literal} {/literal}