Apa trecatoare
de Tudor Arghezi
Zamislita nu se stie, pentru ce mihnirii noastre,
Ai s-ajungi, farima rece, curgatoare unde-albastre.
Imbracata cu arsita, ce te-asteapta-n zori de mai,
Vei fi troaca si oglinda, boturilor de buhai.
Luciul tau, prin blestem tainic, inghetat in umbra morii,
Va taia din dunga luna si cressta din zbor cocorii.
Insirind minunea firii cu grosimea-ti de matase,
Fundul marilor de ceruri il vei innadi si coase.
Tot calatorind vei pune sesurilor, peste tara,
Asternuturi vii de salbe, imprejururi de bratara,
si-n pamint, arat salbatec si-aparat incins cu fierul,
Brazde-n lungu-i de luceferi, ingropind in maluri cerul.
Prin salcimi plecati si salcii, multumit ca te atinge,
Sinul mumelor voinice il vei mingiia si linge.
Gistele cuprinde-le-vei pe subt aripi si vei duce.
Se va cobori prin tine turla razimata-n cruce.
Plumbul tau cu fete multe va sticli ca un vitrou
Care-n fiecare petec scapara un soare nou.
si cind mintea mea croieste un tipar mai lesnicios,
Incepind intodeauna lucru cu temei, de jos,
Tu rastorni asezamintul, si o lingura de apa
Ma invata ca se poate munca si de sus sa-nceapa.
Inviata-n miezul noptii, dusa lin pe miini de umbra,
Tu esti fir de pisc si haos, ca o raza care umbla.
Ce stihii strabati, streine de gindirea mea mirata,
Ce comori nepipaite nici de visuri niciodata,
Marturia mi-o aduce, intr-un tremur ca de jar,
Licar neprins de sculele-a niciunui argintar.
Insa de tresar in tine ochii-atitor mari mistere ;
De-ti iesira-n drum troiene de vecii si piatra moarta,
Care trebuie-n strimtoare biruita-ncet si sparta,
Tu putusi intoarce hora-mpotrivirilor si-a humii
Si iesisi marunta, sfinta, sprintena, din legea lumii,
Far' a pierde niciun fulger, nici o za de curcubeie,
Misunind in vilvataia insului tau de scinteie.
Giulgii de lumina alba calul nostru va sa pasca,
Si pe giulgii cortul nostru creasta va sa-si hotarasca.
Eu, ca sa-mi aduc aminte de adinc si nesfirsit,
Intre doua sesuri limpezi am oprit si-am poposit.
Apa trecatoare
Aceasta pagina a fost accesata de 2314 ori.
