Agate negre - 4
de Tudor Arghezi
Dar unde merg? Prin ce oras
Azvirla pasii mei ecouri
Ce hohotesc de ma-nspaimint?
Orasul doarme in mormint;
Ai zice-o tara de cavouri
Zidita de un urias.
Si fiecare dala, sarpe
Care se misca subt calcaie
Cind prind pe dinsele sa calc.
Orasu-ntreg; un catafalc,
Si norii: valuri de tamaie,
Crispati in chipul unor harpe.
Dar nici parfum, nici armonie;
Nici din cite zboara-n tine;
Nici ochi de vis, nici buze pale,
Nici mini uitate-ntr-ale tale,
Pe veci candide si divine
Subt gene de melancolie.
Aici e numai moarte-ntinsa:
Mirosul carnilor albastre,
Fintini din cari tisneste chin;
Drept melodie un sustin
Care troneaza pe dezastre
Ca o enorma facla-aprinsa.
Si cind gasesti un brat sa stringa
Dezesperarea-ti seculara
Intr-un manunchi de fire albe,
Ramine-nghet in loc de nalbe,
Pe suflet piatra tumulara
Pentru vecie sa ti-l fringa.
Din brat ramine-un brat de lemn,
Din plete-un ghem scapat pe scinduri
Si din extaz un ris livid:
Din reverie-un hoit stupid
Ce-ti arde inima in ginduri
Si-ntr-un cutit infipt ca semn.
-Gomora, groaza si orgoliu!
Trecui pe tine-ntins pe lira
Si mortii tai rinjira-n cor;
Gasii in tine un decor
Pe care demonii-l zidira
Pentru a-mi lasa pe frunte doliu.
...-Iar tu, acea de altadata,
Care-ai intins in mine ceata,
Revino doar o clipa-n viata,
Caci esti in mine neuitata;
Apari din lumea ta, te chem!
Apari subt negrul meu tavan,
Caci voi: cu glas de uragan
Sa te blestem.
(Linia dreapta, an. I, nr. 5, 15 iunie 1904)
Agate negre - 4
Aceasta pagina a fost accesata de 2364 ori.
