Agate negre - 37

Agate negre - 37

de Tudor Arghezi

Prin apele holdei doi palizi fugari au trecut,
Cind luna cu crepuri suite pe crestet, usor
Intra ca un spectru de sange, sculat din trecut,
Si-n urma ramase ecoul gindirilor lor:

-Visez un imperiu de bezna si lut,
Cetati peste care cucuta si laur
Sa tremure rece inspre Absolut,
Si vintul sa zaca pe brinci de balaur,
Si gindul sa-ncrunte cu scirba  - au fost si-au trecut.

O singura raza fugara sa spinzure-n gol
Albastra, cu-o stinca de-argint de reflex,
Si vecinic sa-mbrace cu nimb circonflex
Tacerea prin care va curge domol
Visarea cetatilor arse, culcate.

Visez un imperiu de neguri, de vaste caverne;
Uitarea sa-i fie masura de timp,
Sa suiere bulgari de grindina neagra-n Olimp,
Si ripele pline de valuri, ca niste citerne,
Sa poate cadavrul lui Joe lungit intre perne,
Cadavru-i de smirna, de cintec, de vaiet si doruri eterne.

E soarta solemna-a sublimei Cartagini,
Ca-n valuri de flacari s-adoarma pe veci;
Pe buze sa-i creasca bureti si patlageni -
Si rimele umezi, sinistre si reci -
Sa-i gidile stirvul ...
-Din care ramine-vor citeva pagini.

-In ele vor naste sobolii si-or trece pribegi,
Prin rafturi de fildes vopsite cu flori...
-Si fluturii negri vor sta pe viori,,
In care suspina iubirea atitor regi.
Iubirea divina, iubirea trecuta pe care tu nu o-ntelegi
-Din care doar pulberi daca mai poti sa culegi.

(1904, manuscris)






Agate negre - 37


Aceasta pagina a fost accesata de 977 ori.
{literal} {/literal}