Adam si Eva

Adam si Eva

de Tudor Arghezi

Urandu-i-se singur in stihii,
A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii
si s-a gandit din ce sa-i faca,
Din borangic, argint sau promoroaca,
Frumosi, cinstiti, nevinovati.
Se puse-asezamantul dintre frati.

Dar i-a iesit cam somnoros si cam
Trandav si naravas stramosul meu Adam;
Ca l-a facut, cum am aflat,
Cu praf si nitelus scuipat;
Ca sa incerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi,
Ca, de urat, scuipand in patru zari,
Stingher,
Facuse si luminile din cer.

Dar iata ca l-a nimerit,
Din pricina aluatului, gresit,
si ca Adam, intaiul fiu
Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici o poza nu ne-nvata
Cum ar fi fost omul dintai la fata.

Nici unda lacului nu l-a pastrat,
in care se-oglindea la scapatat.
Puterea lui dumnezeiasca,
Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
si-a zamislit-o si pe Eva.

Mai poti casca de lene, iarasi,
Cand ai o sora si-un tovaras?
S-au luat de maini si-au cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat.

Sa nu te miri ca, sovaind si mici,
Li se julea si nasul prin urzici.





Adam si Eva


Aceasta pagina a fost accesata de 1814 ori.
{literal} {/literal}