A, e, i, o, u

A, e, i, o, u

de Tudor Arghezi


Sa fac numaratoare.
Deschide palma-ntrega. Da-mi degetul cel mare.
Din celelalte patru, mai departat si sprinten
Si infratit cu ele, sta-n lautari ca un pinten.
Cind au cuprins de coada securea s-o-ncirliga,
Se-ntoarce si le-ncinge, facindu-le veriga.
Ii zicem deget mare, dar nu e mai mare,
Ci pentru ca le tine supuse-n ascultare.
El poarta-nsarcinarea, ca si cautatura,
Sa-nfatiseze omul intreg si semnatura.
Din sumedenii  multe, de capete, nici el,
Nici chipul nu-s pe lume de doua ori la fel.
De nu-nvatau sa scrie, stramosul si bunicul,
Ei iscaleau hrisovul cu-acela, cu buricul.
Al doilea din mina e degetul ce-arata
Menirea de porunca si pira-n judecata.
Deosibeste-n gloata, ameninta si cearta.
A scos in priveste greseala sau o iarta.
Cel din mijloc e martor nepasator si poate
Sa le ajute lenes pe celelalte toate.
E rece, intirzie, pripelile-l ajung
Mai potolite, n-are vointa si-i mai lung,
Si dezlegat de suflet si minte, are-nvat
Sa stea ca-ntre umbrele si palarii un bat.
Al patrulea iubeste, partas la o solie
Sa aiba logodita fecioara de sotie.
Prinos de inchinare la frumusetea smeada,
El poarta o catuse de aur drept dovada.
La licarul din deget raspunde-n ochi scinteia
Pe care-au scaparat-o surisul si femeia.
Al cincilea, gingasul, mai micul, sta la coada,
Smerit ca n-are cine sa caute sa-l vada.
Uitat cu cartea-n poala, virit in foi, piezis,
I-ar stringe moale virful rapsodul pe furis.
Mai are-o-nsarcinare de numai frumusete :
Cind iti ciocnesti paharul la nunti sa se rasfete.
Mingiie-se piticul cu unghia de ceara
Ca solzul de platica, de lin si albisoara,
Ca primavara-i pune, primit pe un fuior,
Cel mai aprins si gales inel de martisor.




A, e, i, o, u


Aceasta pagina a fost accesata de 1414 ori.
{literal} {/literal}